Acesta a reuşit să obţină de la Fisc în instanţă cei peste 5.000 de lei pentru care nu a depus la timp cererea. Maşina, adusă din Franţa, fusese înmatriculată în 2016, iar termenul pentru depunerea cererii era 31 august 2018.
Acesta a reuşit să obţină de la Fisc în instanţă cei peste 5.000 de lei pentru care nu a depus la timp cererea. Maşina, adusă din Franţa, fusese înmatriculată în 2016, iar termenul pentru depunerea cererii era 31 august 2018.
Anul trecut, compania americană a generat pe plan local aproape 114 milioane de euro. Firma a raportat un număr mediu de 3.209 angajaţi, de circa cinci ori mai mulţi faţă de 2016.
Un comandant ucrainean aflat în interiorul uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol a declarat că oamenii săi au avut parte de o noapte agitată după ce primul lot de persoane evacuate a reușit să părăsească uzina duminică.
Peste 23.800 de soldați ruși în războiul declanșat de Putin în Ucraina, raportează Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Premierul Nicolae Ciucă transmite un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului, felicitând noile generaţii pentru civism şi solidaritate.
Rusia continuă să desfășoare o agresiune armată pe scară largă împotriva Ucrainei și operațiuni ofensive în Zona Operațională de Est. În special, trupele rusești din direcția Popasna și-au sporit rândurile cu un grup tactic de batalion desfășurat din Mariupol.
Publicația britanică The Times spune că Vladimir Putin s-ar fi decis să atace Republica Moldova pentru a deschide un nou front pentru a cuceri Odesa.
Prima doamnă Jill Biden se va deplasa în România și Slovacia în această săptămână, în semn de sprijin pentru familiile ucrainene strămutate, forțate să fugă de vărsarea de sânge și de violența din țara lor de origine în urma invaziei Rusiei.