Spion „de legendă” din SUA, găsit mort într-o închisoare. Robert Hanssen, un fost agent FBI care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți spioni din istoria SUA, a murit luni dimineață în închisoarea federală. Acesta avea 79 de ani.
Spion „de legendă” din SUA, găsit mort într-o închisoare. Robert Hanssen, un fost agent FBI care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți spioni din istoria SUA, a murit luni dimineață în închisoarea federală. Acesta avea 79 de ani.
Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, a declara ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Europarlamentarul Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, arată, într-o postare pe Facebook, că singura cale prin care România va intra în spaţiul Schengen este procesul la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
O explozie neurmată de incendiu s-a produs, luni, la un apartament la etajul 2 situat pe strada Răcari din Capitală, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Armata lui Putin a deschis focul asupra mercenarilor Wagner la Bahmut. Gruparea de mercenari Wagner a publicat un raport oficial în care se menționează că Armata Rusiei a deschis focul împotriva mercenarilor ruși în zona Bahmutului.
Potrivit unui raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), forțele ucrainene au lansat atacuri terestre localizate și au obținut succese tactice, avansând 3 km apărarea rusă în partea de vest a regiunilor Donețk și în estul Zaporojie pe 4 iunie.
Explozie supersonică în SUA. A fost panică la Washington după două avioane de luptă au încercat să intercepteze o aeronavă care nu răspundea înainte de a se prăbuşi în statul american Virginia. Locuitorii spun că zgomotul asurzitor le-a zguduit pereții caselor pe km în jur.
Greva profesorilor continuă. Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret, a declarat că greva profesorilor va continua începând de marți. Motivul invocat este neîndeplinirea promisiunilor făcute de Guvernul Ciucă față de corpul profesoral.