Ministerul Dezvoltării, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va construi 124 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, care vor asigura 7.450 de locuri suplimentare în creşele de stat pentru cei mici.
Ministerul Dezvoltării, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va construi 124 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, care vor asigura 7.450 de locuri suplimentare în creşele de stat pentru cei mici.
Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către Blue Air.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansează în perioada 9 septembrie - 12 decembrie 2022 sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru investiţii în exploataţii pomicole, prin submăsura 4.1a din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.227 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 649 mai puține față de ziua anterioară. 471 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați.
În judeţul Dolj, 92.342 de elevi, dintre care 15.100 de preşcolari, încep, luni, noul an şcolar, însă la mai multe unităţi de învăţământ continuă lucrările de reparaţii.
Valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice pe parcursul săptămânii viitoare în extremitatea de vest a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale, potrivit estimărilor realizate de Centrul European pentru Prognoze pentru următoarele patru săptămâni.
Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, la o anexă a unei mănăstiri din judeţul Argeş, unde erau depozitate lemne de foc, peleţi şi cărbune. Pompierii continuă să intervină pentru a stinge focarele ascunse.
Un italian şi un român care au vândut cocaină în Bucureşti şi în Caracal pentru suma de 100 de euro pe gram au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri.