Evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria a început, sâmbătă, la Sofia.
Evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria a început, sâmbătă, la Sofia.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi averse torenţiale în 16 de judeţe, valabilă până duminică dimineaţa.
Primarul unui oraș din nordul Italiei a spus că va rambursa rezidenților până la 400 de euro pentru a ajuta la creșterea costurilor costurilorfacturii la energie.
Operatorul aerian low-cost Blue Air nu va relua zborurile din 10 octombrie însă anunţă că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.
Miniştrii ţărilor europene au ajuns, vineri, la un acord politic privind o serie de noi măsuri care vor fi luate în sectorul energetic, a scris, pe Facebook, ministrul român de resort, Virgil Popescu.
În cadrul Adunării Generale a Rețelei Europene a Procurorilor pentru Mediu procurorului Teodor Niță din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța i s-a acordat premiul principal GAIA pentru excelenta contribuție în lupta împotriva criminalității împotriva mediului.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a asigurat vineri că ţara sa nu va lupta în Ucraina, pe fondul unor informaţii despre posibilă trimitere a zeci de mii de soldaţi în zone de luptă.
Bugetul alocat pentru ultima sesiune din an a programului "Rabla Plus", destinat persoanelor juridice, a fost epuizat în 21 de minute de la începutul înscrierilor, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).