Odată cu venirea frigului încep să apară și toți mai mulți viruși care cauzează răceala. Însă, există câteva lucruri pe care le putem face zilnic prin care să ne sporim sistemul imunitar.
Odată cu venirea frigului încep să apară și toți mai mulți viruși care cauzează răceala. Însă, există câteva lucruri pe care le putem face zilnic prin care să ne sporim sistemul imunitar.
Viața cu un copil încăpățânat poate deveni obositoare pentru orice părinte, indiferent cât de răbdător este acesta. Dacă cel mic se și enervează rapid, situația devine și mai complicată.
Miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este interesat să cumpere echipa Washington Commanders din Liga profesionistă de fotbal american (NLF), iar starul rapp-ului Jay-Z i s-ar putea alătura ca investitor, relatează mass-media din Statele Unite.
Poliţia spaniolă a anunţat sâmbătă capturarea a 32 de tone de muguri de canabis, ''cea mai mare captură din această substanţă la nivel internaţional'', la finalul unei anchete care a dus la arestarea a 20 de persoane.
Ministerul Sănătăţii informează că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 319 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 51 mai puţine faţă de ziua anterioară.
România produce în jur de 20.000 de tone de peşte pe an, dar are posibilitatea de a realiza 50.000 - 60.000 de tone, a afirmat, sâmbătă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Târgul Pescăresc de toamnă, eveniment organizat în curtea instituţiei.
Raed Arafat, a vorbit la o emisiune de tv despre viitoarele dotări ale SMURD. Potrivit lui Arafat, în perioada următoare vom avea 11 baze aeriene de salvare, vor sosi două noi avioane care acum sunt în curs de finalizare în SUA, dar şi elicoptere sau nave de căutare maritimă.
Incendiul produs la centrul de colectare şi reciclare a deşeurilor din Chitila a fost stins de pompieri sâmbătă dimineaţa la ora 7,00, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).