Papa Francisc a declarat sâmbătă că ceea ce s-a întâmplat timp de decenii în "şcolile rezidenţiale" pentru copiii indigeni din Canada conduse de Biserica Romano-Catolică şi de alte biserici creştine reprezintă un "genocid".
Papa Francisc a declarat sâmbătă că ceea ce s-a întâmplat timp de decenii în "şcolile rezidenţiale" pentru copiii indigeni din Canada conduse de Biserica Romano-Catolică şi de alte biserici creştine reprezintă un "genocid".
Selecţia echipelor manageriale profesioniste care vor conduce companiile coordonate de Ministerul Transporturilor intră în linie dreaptă şi am dat ordin ca membrii Consiliilor de Administraţie să-şi depună toate documentele necesare pentru cinci companii, a declarat Grindeanu.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a verificat, vineri, lucrările care sunt în derulare la liniile de cale ferată şi la parcările pentru autocamioane din din Portul Constanţa.
Baza sportivă ”La Terenuri”, de 4,2 hectare, a fost inaugurată, vineri, la Cluj-Napoca, în cel mai mare cartier al oraşului, Mănăştur. Investiţia a fost de peste 6 milioane de euro, bani proveniţi din bugetul local.
Patru poliţişti din Ilfov au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au primit mită de la şoferi pentru nu îi amenda că au comis diverse abateri la regimul rutier, printre care depăşirea vitezei legale şi neacordarea de prioritate.
Producătorii agricoli care deţin plantaţii pomicole şi viticole ar putea beneficia în acest an de un ajutor excepţional de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, banii fiind asiguraţi din fonduri europene şi naţionale, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii.
În România lipsa aparaturii medicale a devenit o problemă serioasă. Puținele aparate sunt distribuite neuniform astfel încât cei care locuiesc în Călărași, spre exemplu, sunt nevoiți să meargă într-un alt județ pentru un RMN.
O parte din industrie, cum este cea metalurgică, a redus consumul de gaze pe fondul diminuării producţiei din considerente de piaţă, din cauza reducerii comenzilor şi nu de disponibilitate a gazului, a declarat joi, la Sibiu, ministrul Economiei, Florin Spătaru.