Un român în vârstă de 30 de ani, a fost împușcat mortal în scara unui bloc din Roma. Acum șapte ani își spunea povestea la un post de televiziune italian.
Un român în vârstă de 30 de ani, a fost împușcat mortal în scara unui bloc din Roma. Acum șapte ani își spunea povestea la un post de televiziune italian.
Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Capitală, dr. Adrian Marinescu, spune că este esențială în continuare vaccinarea anti-COVID, subliniind că vaccinurile existente ne protejează de forme severe ale bolii, mai ales că noile variante prosperă.
Instanța a aplicat o amendă de 2.700 de euro, din care jumătate cu suspendare fără a preciza cum a fost calculată. De asemenea, tribunalul a acordat 5.000 de euro daune văduvei pacientului, decedat între timp, devenită parte civilă.
Secretarul general al NATO a avertizat din nou Rusia împotriva folosirii forţei asupra Ucrainei şi a declarat pentru Reuters că Moscova ştie că va plăti un preţ mare prin sancţiuni şi alţi paşi din partea Occidentului pentru orice agresiune.
CSM Baia Mare, finalistă a Cupei României, a fost la un turneu de rugby în Africa de Sud și urmează să fie adusă acasă de o aeronavă pusă special la dispoziție de Guvenrul României. Sportivii vor intra direct în carantină când vor ajunge acasă.
Studenta a fost reclamată la poliție chiar de către administratorul Căminului nr.2 al campusului Universității Petrol Gaze din Ploiești. Polițiștii au găsit două cuțite de bucătărie pătate de sânge și care mai aveau urme din blana pisicii omorâte. A fost deschis un dosar penal.
Oamenii de știință spun că este mult mai probabil ca virusul să sufere mutații în locuri în care rata de vaccinare este scăzută, iar rata de infectare mai ridicată, scrie CNN.
Primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost confirmate sâmbătă în Germania la două persoane sosite pe aeroportul din Munchen, venind de asemenea din Africa de Sud.