Secretarul general al NATO a declarat că aderarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică nu este pe agendă cât timp țara se află în război cu Rusia.
Secretarul general al NATO a declarat că aderarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică nu este pe agendă cât timp țara se află în război cu Rusia.
Ministrul Culturii a menţionat că în perioada imediat următoare vor fi elaborate normele de punere în aplicare, iar schema de ajutor de stat va fi alimentată după rectificare. Astfel, la începutul lunii septembrie ar putea fi achitate datoriile anterioare.
Kenton Cool, alpinistul care a realizat săptămâna aceasta cea de-a 17-a ascensiune a sa pe cel mai înalt vârf din lume, un record pentru o persoană care nu este şerpaş, a declarat că Everestul pierde din zăpadă şi devine "arid şi stâncos"
Cetatea Alba Carolina se prezintă acum în toată splendoarea sa ca urmare a proiectelor de restaurare finanţate în cea mai mare parte cu fonduri europene. Pentru turişti, dar şi pentru localnici, sunt cel puţin cinci lucruri mai puţin cunoscute despre această fortificație.
Guvernul de la Budapesta a publicat un decret care prevede elibararea a sute de traficanți de migranți. Austria e în alertă!
Mariusz Blaszczak, ministrul apărării polonez, a declarat că ţara sa 'nu a început încă' antrenarea piloţilor ucraineni pentru a putea opera avioane de luptă F-16, deşi a precizat că Polonia 'este pregătită' să îşi asume această misiune.
Primăria Iaşi a lansat prima licitaţie majoră cu finanţare prin intermediul PNRR. Fondurile europene aduc la Iaşi încă 18 tramvaie noi.
S-a dat startul programului „Litoralul pentru toți” prin care turiștii se pot bucura de mare cu prețuri cu până la 70% mai mici decât în plin sezon.