sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Studenții Politehnicii din Iași, locul I la un concurs internațional de poduri. Au făcut tot de la 0

Data publicării: 23.05.2023 • 21:25 Data actualizării: 23.05.2023 • 21:28
Studenții Politehnicii din Iași, locul I la un concurs internațional de poduri - Foto: ZDI
Studenții Politehnicii din Iași, locul I la un concurs internațional de poduri - Foto: ZDI

A fost singura echipă care a participat din România, alături de alte două echipe din Polonia şi nouă din Turcia.

O echipă formată din studenţi de la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii (FCI) a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a reuşit să obţină locul I la Concursul Internaţional de Poduri „Design&Construct 2023”, desfăşurat la Universitatea Bogazici din Istanbul.

„Pregătirile pentru concurs au început în luna octombrie atunci când s-a lansat tema, iar până în decembrie s-a lucrat la proiectare şi la detaliile de execuţie.

Acceptul participării la concurs a venit la începutul lunii februarie, iar de atunci s-au căutat sponsori şi a început execuţia structurii în laboratoarele facultăţii. Confecţionarea elementelor podului s-a realizat în laboratoarele FCI de către studenţi împreună cu tehnicianul facultăţii”, a declarat şef lucrări dr. ing. Gheorghiţă Boacă.

Este a X-a ediţie la care participă o echipă de la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi. În fiecare an au obţinut câte un premiu, însă acum au luat locul I pentru întreaga competiţie, bifând poziţiile de la rezistenţă, timp de montaj şi greutate-structură.

Echipa MIMAR

Echipa TUIASI a fost formată din studenţii Sorin Cristea Iochim, Mirabela Pătrar, Bogdan-Mihai Bodnar, Andreea-Mădălina Macovei, Adrian Ilucă şi Cosmin-Gabriel Deleanu. Toţi sunt studenţi în anul al IV-lea la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, specializarea Căi Ferate Drumuri şi Poduri.

În realizarea proiectului li s-a alăturat şi Alessandro Piscciota, de la Universitatea di Palermo, care este masterand cu bursă Erasmus. Echipa a fost coordonată de şef lucrări dr. ing. Gheorghiţă Boacă, cadru didactic în cadrul facultăţii.

Pentru participarea la Concursul Internaţional de Poduri „Design&Construct 2023”, era nevoie de o echipă de doar cinci persoane, astfel încât au participat doar Sorin Cristea Iochim, Mirabela Pătrar, Bogdan-Mihai Bodnar, Andreea-Mădălina Macovei şi Adrian Ilucă. Echipa se numeşte MIMAR Team, numele provenind chiar de la iniţialele membrilor echipei.

În limba turcă, „mimar” înseamnă „arhitect”, iar Mirabela, membră a echipei, spune că numele le-a fost predestinat, pentru că „podurile se numesc şi lucrări de artă”.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră