Ligia Deca a declarat, miercuri la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Dâmboviţa, că liberalii şi-au asumat reforma în educaţie şi au crescut salariile cadrelor didactice cu 50%, din iunie anul trecut până în iunie 2024, iar bugetul pentru educaţie a fost unul record.
Angel Tîlvăr a avut o convorbire miercuri cu secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, discuţiile vizând, în principal, situaţia de securitate generată de războiul de agresiune al Rusiei şi sprijinul necondiţionat pentru Ucraina.
Start Up Nation revine în 2024. Tineri, șomeri, foști deținuți, printre beneficiarii ajutoarelor de maxim. 50.000 de euro. Iată cine va fi totuși exclus de la finanțare.
Actualul președinte al CJ Maramureș și candidat la Primăria Baia Mare, Ionel Bogdan, și-a propus să recâștige investitorii: “Administrația locală nu mai are credibilitate, iar noi trebuie să o recâștigăm prin tot ce facem.
Andrei Baciu, mesaj pe tema prafului saharian care a lovit Capitala. Ce i-a transmis colegul său de partid, ministrul Mircea Fechet?