Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, s-a referit, luni seară, la recordurile stabilite de ultima ediţie de titluri de stat FIDELIS, apreciind că arată încrederea investitorilor faţă de capacitatea statului de a oferi instrumente avantajoase.
Boloş, după recordurile stabilite de ultima ediţie de titluri de stat FIDELIS: Se menţine încrederea
”Nu mai puţin de 3 recorduri a doborât ultima ediţie de titluri de stat FIDELIS:
Cea mai mare sumă investită dintre toate cele 16 ediţii;
Cel mai mare număr de investitori-donatori;
Cea mai mare sumă investită de donatori.
Sunt mai multe aspecte pozitive pe care le-am remarcat recurent la finalul ultimelor ediţii, care au stabilit noi standarde în ceea ce priveşte investiţiile în titluri de stat”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Finanţelor.
Marcel Boloş apreciază că, în primul rand, a crescut în rândul românilor gradul de conştientizare cu privire la avantajele investirii economiilor.
Citește și: Blocaj. PSD și PNL,10 ore de negocieri, fără consens pentru candidatul la primăria București
”Pe de altă parte, mă bucur că se menţine încrederea investitorilor faţă de capacitatea noastră de a oferi instrumente avantajoase, dar şi că reuşim să avem un rol marcant în dezvoltarea pieţei locale de capital. Poate cel mai important însă, spiritul solidar al comunităţii de donatori-investitori s-a consacrat”, a mai scris Boloş.
Acesta a transmis mulţumiri Rock FM şi Morning Glory, implicate îăn campania de economisire şi donare de sânge.
Ministerul Finanţelor a anunţat, joi seară, că ultima ediţie FIDELIS a marcat trei recorduri, respectiv cea mai mare sumă investită, cel mai mare număr de investitori-donatori şi cea mai mare sumă investită de donatori.