Oamenii de ştiinţă au analizat schimbările genetice ale virsului SARS Cov-2 prin analizarea genomului a mai mult de 7.500 de segmente prelevate de la pacienţi infectaţi de pe tot globul.
Oamenii de ştiinţă au analizat schimbările genetice ale virsului SARS Cov-2 prin analizarea genomului a mai mult de 7.500 de segmente prelevate de la pacienţi infectaţi de pe tot globul.
Echipele vor putea face câte cinci schimbări pe meci, după ce International Football Association Board (IFAB) a făcut un amendament temporar la legile fotbalului, la revenirea competiţiilor după pauza cauzată de pandemia de coronavirus, relatează Sky Sports.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a înregistrat un dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul restaurantului din Cluj-Napoca, deschis în ciuda interdicţiilor legale existente pe perioada de pandemie.
Ministrul Transporturilor a emis ordinul prin care se aprobă procedura pentru circulaţia trenurilor în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv al celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale UE.
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o prevedere care dă posibilitatea autorităţilor locale de a reduce impozitul anual pe clădiri până la 50%, în situaţia în care proprietarii fac dovada că au redus, la rândul lor, chiriile pentru locatarii imobilelor respective.
Consultaţiile telefonice şi eliberarea reţetelor în format electronic se păstrează în perioada următoare, a anunţat, vineri, preşedintele CNAS, Adela Cojan.
Preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, atrage atenţia asupra faptului că testele RT-PCR, care ar urma să fie folosite pentru testarea a 11.000 de bucureşteni, au o rată de până la 30% de rezultate fals negative.
Guvernul a adoptat o hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020, care va fi utilizată pentru achiziţia de dispozitive electronice conectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate.