O pensionară a fost jefuită în toaleta unui mall din Bucureşti. Femeia, în vârstă de 81 de ani, a plecat de acasă cu aproape 30.000 de euro în pungă. Avea de gând să îi depună la bancă, dar nu a mai apucat.
O pensionară a fost jefuită în toaleta unui mall din Bucureşti. Femeia, în vârstă de 81 de ani, a plecat de acasă cu aproape 30.000 de euro în pungă. Avea de gând să îi depună la bancă, dar nu a mai apucat.
După ani de așteptare, încep lucrările de modernizare la Drumul Loviștei o alternativă mai puțin aglomerată pentru cei care străbat Valea Oltului.
Traficanţii de persoane care utilizează reţelele sociale pentru a-şi promova serviciile către imigranţii care încearcă să intre ilegal în Marea Britanie ar putea fi condamnaţi la cinci ani de închisoare, conform planurilor anunţate de guvern, relatează Reuters.
Un român aflat în arest la domiciliu în Italia i-a ironizat pe poliţiştii români care îi percheziţionau casa din Gorj. Ulterior, a şters postarea de pe Facebook.
Au început să fie distribuite taloanele de pensie pentru pensionarii care au peste 3000 lei pe lună. Cât s-au reținut din pensiile pensionarilor pentru CASS?
Disperarea pensionarilor este speculată de către juriștii care le promit recuperarea banilor dați la CASS din pensie prin procese în instanțe. Care este realitatea, de fapt?
Cei trei suspecţi principali în cazul furtului obiectelor de artă româneşti din Muzeul Drents din Olanda vor rămâne în arest preventiv pentru cel puţin încă 90 de zile, s-a decis miercuri după ceea de-a doua şedinţă preliminară de la tribunalul din Assen, informează RTV Drenthe.
Un român a fost în aeroport în timpul alertelor de tsunami produse de cutremurul din Rusia.