50 de percheziții în Operațiunea Z. Poliția Română și DIICOT intervin pentru destructurarea unor grupări
Astăzi, în cadrul unei ample operațiuni, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Poliția Română, cu sprijinul Poliției de Frontieră și Jandarmeriei Române, efectuează peste 50 de acțiuni operative.
”Astăzi, 19 noiembrie, în cadrul unei ample operaţiuni, Poliţia Română şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei Române, efectuează peste 50 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, specializate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi de minori, pornografie infantilă, trafic de droguri şi criminalitate informatică”, anunţă, miercuri, IGPR şi DIICOT.
50 de percheziții în Operațiunea Z. Poliția Română și DIICOT intervin pentru destructurarea unor grupări
În întreaga ţară sunt făcute 216 percheziţii şi urmează a fi puse în aplicare 250 de mandate de aducere.
Citește și: Combinatul Siderurgic Galaţi, mare producător de oțel, are datorii uriașe. Mii de slujbe în pericol
”Această iniţiativă începută în anul 2018, sub denumirea generică Ziua Z, continuă angajamentul ferm al instituţiei noastre în prevenirea şi combaterea formelor grave de criminalitate”, au transmis cele douăm instituţii citate.
Percheziţiile vizează obţinerea de probe privind activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în activităţi infracţionale asociate criminalităţii organizate şi identificării bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
Citește și: Recompensă ciudată pentru polițiștii care refuză să ia mită. Ce primesc din partea autorităților?