Seat Tarraco abordează sportiv segmentul SUV-urilor full-size

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 01.04.2019 - 14:36

După Skoda Kodiaq și Volkswagen Tiguan Allspace, evident, Seat abordează și el segmentul SUV-urilor full-size, cu până la șapte locuri, cu modelul Tarraco. Plusul de emoție și sportivitate este binevenit.

SHARE

Disponibil în versiuni cu cinci sau șapte locuri, Seat Tarraco completează oferta mărcii pe segmentul SUV după lansările lui Ateca și Arona în anul trecut. Modelul se adresează celor care au nevoie de spațiu, confort și o gardă la sol mai mare, dar care apreciază și un design care îmbină eleganţa încrezătoare și alura sportivă.

Cel mai mare SUV din potofoliul Seat incorporează tehnologii de ultimă oră dezvoltate de Grupul Volkswagen, fiind realizat pe arhitectura platformei MQB-A, cu ampatament lung. Dimensiunile mari au inspirat echipa de design să găsească un echilibru între estetică şi caracterul practic. Tarraco are o lungime de 4.735 mm şi o înălţime de 1.658 mm, oferind un interior spațios şi un exterior impunător. Cu toate acestea, imaginea de ansamblu este marcată de sinteza dintre agilitate și robusteţe.

Numele Tarraco este inspirat de vechiul nume al orașul mediteranean Tarragona, centru istoric și cultural, în care memoria plină de sensuri a timpurilor vechi se îmbină perfect cu spiritul tânăr, eficient și aventuros.

Tarraco este disponibil în România, cu un preț de pornire de 26.754 de euro (inclusiv TVA), cu două variante de motoare pe benzină: 1.5 TSI de 150 CP, cu transmisie manuală cu şase trepte şi tracţiune faţă, precum şi 2.0 TSI de 190 CP, cu transmisie automată DSG, cu şapte trepte, şi tracţiune integrală 4Drive. De asemenea, sunt disponibile două motoare diesel, ambele 2.0 TDI, cu puteri de 150 CP şi 190 CP. Versiunea de 150 CP poate fi combinată cu tracţiune faţă sau integrală, cu transmisie manuală sau automată DSG, cu şapte trepte, şi tracţiune integrală 4Drive. Versiunea mai puternică este oferită exclusiv cu tracţiune 4Drive şi cu transmisie automată DSG cu şapte trepte.

Sistemele de asistență consacrate, Lane Assist şi Front Assist, inclusiv funcţia de detectare a bicicliştilor şi pietonilor sunt incluse în dotarea standard în Europa, iar sistemele Blind Spot Detection, Traffic Sign Recognition, Traffic Jam Assist, Adaptive Cruise Control, Light Assist şi Emergency Assist sunt oferite ca dotări opționale. Seat Tarraco ridică standardul în materie de siguranţă, beneficiind de dotări precum Emergency Call, Pre-crash Assist şi Rollover Detection.

Tehnologia de iluminare este un aspect important pentru modelul Tarraco. SUV-ul foloseşte, ca dotare standard, exclusiv tehnologie LED, atât la exterior, cât şi în şi interior, şi pentru ambele linii de echipare, Xcellence şi Style, ceea ce a conferit designerilor mai multă libertate creativă, iar clienţilor o iluminare de mai bună calitate.

La interior modelul Tarraco dispune de afişaj Digital Cockpit de 10,25", care transmite şoferului toate informaţiile importante, precum şi ecran HMI de mari dimensiuni, prin intermediul căruia ocupanţii pot accesa numeroasele opţiuni de conectivitate. De asemenea, în privinţa sistemelor de infotainment, Tarraco este primul Seat care va permite controlul prin intermediul gesturilor, dacă este echipat cu sistemul Navigation Plus cu ecran de 8".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te