Rusia vinde mini SUV-uri Mercedes G-Wagon pentru adolescenți. Un astfel de autoturism din clasa G, cu motor electric și ornamente de lux, a devenit viral în Rusia pentru că a costat 11 milioane de ruble, aproximativ 110.000 de dolari, deși este un fel de jucărie pentru copii.
Rusia vinde mini SUV-uri Mercedes G-Wagon pentru adolescenți. „Jucăria” costă 110.000 $
Nu este niciun secret faptul că Mercedes G-Wagon este mașina de vis a multor tineri, dar ați plăti peste 100.000 de dolari pentru a cumpăra o versiune în miniatură pentru copilul dumneavoastră adolescent?
Un dealer din Moscova, capitala Rusiei, vinde un Mercedes G-Class electric destinat tinerilor care nu au împlinit vârsta legală de a conduce pentru suma uriașă de 11 milioane de ruble, echivalentul a circa 110.000 de dolari.
Citește și: FOTO Primul autoturism electric făcut în România, Ford Puma Gen-E, gata de producție. Cât costă
Având doar 800 kg, SUV-ul este considerabil mai mic decât G-Wagon-ul obișnuit și este prevăzut cu o funcție de control parental care permite limitarea vitezei vehiculului de la 60 km/h la 40 sau 20 km/h, conform odditycentral.com.
Dar, în afară de aceasta, mașina vine cu toate dotările unei Clasa G normale, inclusiv scaune sport din piele, un afișaj digital, senzori de parcare, izolare fonică, comenzi pe volan și o cameră de vedere din spate pentru parcare.
Citește și: Prima baterie care oferă o autonomie de 1.000 km mașinilor electrice. Un plin din Arad la Constanța!
SUV-ul are o capotă din fibră de carbon, spoiler din carbon, suspensie pneumatică și chiar mânere ale ușilor din carbon.
110.000 de dolari pentru o mașină pentru începători sunt o mulțime de bani, dar anunțul și prezentarea video a acesteia au captat interesul internauților.