vineri 28 noiembrie
EUR 5.0901 USD 4.3946
Abonează-te
Newsweek România

Povestea primului Tractor de Artilerie Românesc, fabricat din 1976. Copiat după AT-L-ul rusesc

Data publicării: 08.11.2025 • 07:48 Data actualizării: 08.11.2025 • 07:49
TAR-76 - Foto: tanks-encyclopedia.com
TAR-76 - Foto: tanks-encyclopedia.com
Tractor artilerie rusesc AT-L - Foto: tanks-encyclopedia.com
Tractor artilerie rusesc AT-L - Foto: tanks-encyclopedia.com

În 1976, Batalionul 102 Mentenanţă de la Bucov a început să fabrice primul Tractor de Artilerie Românesc, TAR-76. Era un tractor uşor de artilerie cu șenile, copiat după AT-L-ul rusesc și îmbunătățit, folosit la transportarea obuzierelor de 122 mm și 152 mm și a echipajelor lor.

TAR-76 (Tractorul de Artilerie Românesc model 1976) a fost un tractor de artilerie produs la Bucov destinat remorcării obuzierelor de 122 mm și 152 mm și a echipajelor acestora, precum și a tunurilor antiaeriene de 57 mm. 

Citește și: FOTO Un remorcher DAC 8x8, cu singurul diesel „inventat” de români, încă servește în Armata Română

Povestea primului Tractor de Artilerie Românesc, fabricat din 1976. Copiat după AT-L-ul rusesc

Dezvoltarea primului tractor de artilerie românesc a început la Institutul de Cercetare și Inginerie Tehnologică al Armatei din București (ICITA), la începutul anilor 1970.

La proiectarea vehiculului s-a pus accent pe minimizarea dependenței de importuri și pe utilizarea sistemelor existente. 

Conceptual, TAR-76 se baza pe tractoarele sovietice AT-L, intrate în dotarea Armatei după al II-lea Război Mondial. Folosea același tren de rulare și același grup motopropulsor. Dar i s-au pus o cabină complet nouă, mai mare, precum și o platformă metalică.

Citește și: VIDEO Cum era elogiat în presa comunistă primul camion românesc făcut în „Orașul lui Stalin” în 1954

Tractor artilerie rusesc AT-L - Foto: tanks-encyclopedia.com
Tractor de artilerie rusesc AT-L

Capacitatea de tractare a lui TAR-76 era de 7,6 tone, în timp ce vehiculul în sine cântărea 7,8 tone.

TAR-76 era animat de un diesel D120 V-8 de 130 cai putere, construit la fabrica Timpuri Noi din București. Consumul de combustibil era de 80 litri/100 km.

În ceea ce privește direcția, șoferul avea 2 manete care controlau cele 2 frâne multidisc cu ambreiaj.

Viteza maximă era de aproape 42 km/h. Iar rezerva de combustibil era suficientă pentru parcurgerea a circa 300 km.

Inițial, Batalionul 102 Mentenanţă de la Bucov a fost însărcinat cu producția acestor vehicule, însă majoritatea au fost construite la Uzina Mecanică Mizil.

Aproximativ 100 de exemplare au fost produse în total, până spre sfârșitul anilor 1980, când, datorită costurilor operaționale mult mai mici, a fiabilității superioare și a consumului mai mic de combustibil, au început să fie înlocuite de camioanele DAC-665T făcute la Brașov.

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră