vineri 11 septembrie
EUR 5.2557 USD 4.5316
Abonează-te
Newsweek România

O marcă auto din China atacă „atipic” România. Vine cu 4 modele pe benzină. Cu ce se laudă și ce prețuri au?

Data publicării: 11.09.2026 • 17:36
Jetour Dashing - Foto: Jetour
Jetour Dashing - Foto: Jetour
Jetour X70 Plus - Foto: Jetour
Jetour X70 Plus - Foto: Jetour
Jetour T2 - Foto: Jetour
Jetour T2 - Foto: Jetour
Jetour X50 - Foto: Jetour
Jetour X50 - Foto: Jetour

O marcă auto din China atacă „atipic” România. Dacă celelalte 16-17 branduri chinezești deja active în piață s-au axat, în principal, pe mașini electrice și hybrid, Jetour propune 4 modele SUV pe benzină. Iar două dintre ele vizează direct modele Dacia Duster și Bigster.

Asaltul constructorilor auto din China asupra Europei și, implicit, a României continuă.

Din această toamnă, România este a doua piață a Jetour, o marcă creată în 2018 de Grupul Chery, cel mai mare exportator de mașini din China, din Uniunea Europeană, după Polonia. Altfel, brandul este prezent în peste 100 de țări și regiuni și a depășit 2,5 milioane de automobile vândute la nivel global până la finalul lunii august 2026.

Citește și: Încă o marcă de mașini electrice chinezești aterizează în România. Modelele, deja produse în UE, în Austria

O marcă auto din China atacă „atipic” România. Vine cu 4 modele pe benzină. Cu ce se laudă și ce prețuri au?

În contextul în care SUV-urile continuă să domine cererea de pe piața auto din România, iar motorizările termice clasice se vând cel mai bine, Jetour a ales să intre piața locală cu 4 modele SUV pe benzină: X50, X70 Plus, Dashing și T2. Modelele răspund unor profiluri diferite de utilizare, de la mobilitate urbană și lifestyle până la călătorii de familie și experiențe off-road.

Citește și: Una din trei maşini hibride plug-in vândute acum în Europa este o marcă chinezească

„Intrarea Jetour pe piața din România reprezintă o nouă etapă importantă în dezvoltarea europeană a brandului.

Jetour are în spate o infrastructură industrială și tehnologică puternică, dar și o identitate foarte clară, construită în jurul călătoriei, explorării și nevoilor familiilor moderne.

România este o piață dinamică, în care SUV-urile au un rol important, iar prin filosofia Travel+ ne propunem să le oferim clienților mai mult decât un automobil, un partener pentru viața de zi cu zi și pentru experiențele pe care aleg să le descopere”, a declarat, la București, Ke Chuandeng, președintele Jetour International.

Jetour X50

Cu o lungime de 4,39 metri, Jetour X50 este un SUV la limita compactă, cu 5 locuri și un portbagaj de aproape 400 de litri, care poate fi privit drept un adversar pentru Duster (4,34 metri lungime) sau Skoda Karoq (4,38 metri lungime). 

Este animat de un motor 1.5 Turbo, pe benzină, care dezvoltă 156 de cai putere și un cuplu de 230 Nm, asociat unei transmisii automate DCT, cu 6 trepte și dublu ambreiaj. Printre echipamentele disponibile se numără un sistem multimedia cu două ecrane de 10,25 inci, conectivitate wireless Android Auto și Apple CarPlay și camera panoramică 3D la 360°, utilă în special pentru manevrele în spații restrânse.

Pentru acest model nu a fost comunicat încă prețul.

Jetour X50 - Foto: Jetour
Jetour X50

Jetour Dashing

Dashing are 4,59 metri lungime (Dacia Bigster are 4,57 metri lungime) și aduce o abordare mai dinamică a SUV-ului, cu o siluetă de tip fastback, design distinctiv și un accent puternic pe tehnologie și confort.

Interiorul este construit în jurul unui display central flotant și poate integra plafon panoramic, Apple CarPlay și Android Auto, precum și scaune încălzite și ventilate și hayon electric.

Gama include motorizări pe benzină turbo de 1.5 și 1.6 litri, cu puteri de până la 190 CP, alături de sisteme avansate de asistență pentru șofer, asistență inteligentă la parcare și încărcare wireless. Caroseria utilizează oțel de înaltă rezistență, completând pachetul de siguranță activă al modelului.

Prețurile pornesc de la 23.290 euro, cu TVA inclus.

Jetour X70 Plus

Cu o lungime de 4,72 metri (Skoda Kodiaq, de exemplu, are 4,75 metri lungime) și 7 locuri, Jetour X70 Plus este orientat către familii și către cei pentru care spațiul și confortul sunt prioritare. 

SUV-ul este disponibil cu motorizări turbo, pe benzină, de 1.5 și 1.6 litri, cea din urmă dezvoltând până la 190 CP. Confortul este susținut de scaunul șoferului cu reglaj electric în șase direcții, scaunul pasagerului cu reglaj în patru direcții, climatizare automată pe două zone și reglarea separată a ventilației pentru locurile din spate. Modelul oferă, de asemenea, peste zece sisteme avansate de asistență pentru șofer și șase airbaguri pe toate nivelurile de echipare. 

Prețurile pornesc de la 25.590 euro, cu TVA inclus.

Jetour X70 Plus - Foto: Jetour
Jetour X70 Plus

Jetour T2

T2 este SUV-ul Jetour cu orientare către off-road, către aventură și deplasarea în afara asfaltului, în linie cu filosofia brandului – Travel+.

Dincolo de designul robust, modelul dispune de o caroserie ranforsată și de elemente constructive concepute pentru utilizarea în condiții dificile.

Versiunea lansată pe piața din România este echipată cu un motor turbo pe benzină de 2.0 litri, care dezvoltă 245 CP, și un sistem 4x4 inteligent, XWD, capabil să gestioneze automat trecerea între tracțiunea 2WD și 4WD, în funcție de condițiile de rulare.

Jetour T2 - Foto: Jetour
Jetour T2

T2 oferă șase moduri de conducere plus modul X și Intelligent Crawl Mode, pentru deplasarea controlată pe teren dificil, precum și tehnologii precum procesorul Qualcomm Snapdragon 8155, ecranul central de 15,6 inci și sisteme ADAS.

Prețurile pornesc de la 39.900 euro, cu TVA inclus.

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră