Când opțiunile pentru vacanțe erau extrem de limitate, românii putând călători în străinătate, în general, doar în țările comuniste și cu „voie” de la partid, rulota Felicia 2800 a reprezentat o soluție practică și accesibilă pentru iubitorii de călătorii și aventuri pe patru roți.
Fabricată în România, la Metalul Salonta, rulota Felicia a devenit un simbol al libertății de mișcare în epoca socialismului, potrivit Retromobil.
Citește și: VIDEO ARO 240 de Dakar, nostalgie comunistă. Era „globalist”: motor V8 american, cutie automată
Rulota românească Felicia, simbolul aventurierilor cu bani pe vremea lui Ceaușescu
Rulota românească Felicia 2800 se remarca printr-un design robust și funcțional, adaptat nevoilor familiilor.
Era mobilată cu pat dublu, două cușete suprapuse, masă, șifonier, aragaz cu butelie, frigider și chiuvetă cu rezervor de apă, de exemplu, și oferea un confort surprinzător pentru vremurile sale.
Dispunea și de instalație electrică integrată de 220 V, cu priză exterioară pentru conectarea la o sursă de curent.
Citește și: FOTO Nu mulți români știu! La Craiova, a fost făcut un model de mașină pe baza lui Jaguar Kensington
Dimensiunile și compartimentarea inteligentă făceau din această rulotă un spațiu ideal pentru escapadele de weekend sau vacanțe prelungite.
Citește și: FOTO Cum își luau românii mașină nouă în „Epoca de Aur”? Unii mai repede și-o făceau singuri
Prețul rulotei Felicia 2800 era de aproximativ 28.000 de lei, ceva mai puțin decât jumătate din prețul unei mașini Dacia 1300 la acea vreme (70.000 lei).
Acest aspect făcea rulota Felicia 2800 accesibilă doar pentru cei care aveau dare de mână și sperau să o folosească suficient de mult pentru ca investiția să merite.
Din cauza prețului ridicat și a producției limitate, rulota nu a atins cote populare pe piață, rămânând astfel o parte încă misterioasă a automobilismului românesc din perioada socialistă.