FOTO Primele imagini cu SUV-ul BMW 100% electric de nouă generație iNEXT

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 06.02.2019 - 16:21
Testele cu BMW iNEXT camuflat au fost realizate pe drumuri acoperite cu zăpadă şi pe lacuri îngheţate.

Bavarezii sunt în plină ofensivă electrică. Anul acesta, alături de i3, urmează să apară în gamă i4 (Seria 4 electrică) și iX3, iar prototipul iNEXT, care a încheiat o sesiune de teste în Suedia, la limita Cercului Polar, pregătește terenul pentru o nouă generație în 2021.

SHARE

Conceptul BMW iNEXT a mai făcut un pas important pentru maturizarea producţiei de serie, încheind, în premieră, o serie completă de teste la centrul BMW Group de la Arjeplog (Suedia). Versiunea de serie a BMW iNEXT va fi produsă la uzina BMW din Dingolfing din 2021. Iar, după cum arată în fotografii, modelul este un SAV (Sports Activity Vehicle) compact apropiat de aceea ce este astăzi BMW X1. 

Testele cu BMW iNEXT camuflat au fost realizate pe drumuri acoperite cu zăpadă şi pe lacuri îngheţate, marcate de temperaturi extrem de mici şi condiţii de aderenţă scăzută, frigul reprezentând principala provocare pentru motorul electric, bateria de înaltă tensiune şi sistemul de management al temperaturii. Inginerii de teste au acordat o importanţă deosebită sistemului de gestiune a energiei eDrive, analizând modul în care temperaturile negative extreme afectează procesul de încărcare al bateriei, cum este transferată electricitatea către motorul electric, cum este alimentat sistemul electric cu energie şi cum reacţionează sistemele de încălzire şi aer condiţionat.

Sistemele de transmisie şi reglare a suspensiei au fost și ele testate în condiții mult mai dificile decât în traficul cotidian. Pe drumuri închise, macadam, asfalt uscat şi suprafeţe acoperite de gheaţă, sistemele electronice îşi spun cuvântul la limită. Iar pentru ingineri, aceasta înseamnă că pot, de exemplu, să analizeze interacţiunea dintre sistemul de tracţiune integrală, special conceput pentru propulsia electrică, şi DSC (controlul dinamic al stabilităţii). Apoi, ei pot optimiza continuu procesele în condiţii controlate.

Sistemul de direcţie şi frânare este reglat şi el în aceste condiţii extreme. Și, asemenea performanţei de decelerare a frânelor, recuperarea energiei la "coasting" trebuie adaptată cu precizie la fiecare situaţie de condus. Iar pistele din jurul Arjeplog oferă terenul de teste ideal pentru aceste verificări.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te