De anul acesta, înmatriculările auto se fac online. Pentru ce mai trebuie să mergi la ghișeu

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 01.03.2024 - 13:08
De anul acesta, înmatriculările auto se fac online Foto: freepik.com - rol ilustrativ

Din acest an, înmatricularea mașinilor se va face online. MAI a transmis că prin câteva clickuri, pe platforma Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări veți putea scăpa de stresul de a sta la cozi interminabile. Însă tot trebuie să ajungeți la ghișeu pentru ceva.

SHARE

Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite cetățenilor. Începând cu acest an, înmatricularea vehiculelor va fi posibilă online, la câteva click-uri distanță, prin intermediul unei platforme a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

Odată ce platforma va deveni operațională timpul petrecut la ghișeele special amenajate va fi redus la minim, iar costurile de deplasare la sediile serviciilor de înmatriculări vor fi eliminate.

De anul acesta, înmatriculările auto se fac online. Pentru ce mai trebuie să mergi la ghișeu

Doar ridicarea numerelor de înmatriculare rămâne o necesitate fizică, toate celelalte aspecte ale procesului de înmatriculare vor fi realizate online, a transmis MAI.

În urma intrării în vigoare a OUG nr. 38/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România,

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a fost abilitată să dezvolte și să administreze o platformă informatică prin intermediul căreia cetățeanul va avea posibilitatea să solicite integral online transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau radierea unui vehicul.

Newsweek a scris mai multe despre acest subiect aici: Cum poți „salva” 1.000 de lei la înmatricularea mașinii. Nici nu trebuie să ieși din casă

Această schimbare reprezintă un angajament ferm către modernizarea și îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor de către structurile Ministerului Afacerilor Interne.

În prezent, specialiștii Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări dezvoltă platforma online prin conectarea cu alte instituții relevante în acest demers, pentru a asigura un proces de înmatriculare eficient, simplu și fără probleme.

Pe lângă avantajele oferite de posibilitatea efectuării online a operațiunilor din sfera înmatriculării vehiculelor, solicitantul nu va mai avea obligația de a se adresa organului fiscal pentru declararea vehiculului, iar numărul de documente necesare va fi redus semnificativ.

Citește și: Mașinile verzi câștigă tot mai mult teren în România: Câte autoturisme au fost înmatriculate în 2023

Platforma va oferi claritate și transparență în procesul de înmatriculare, iar informațiile vor fi accesibile rapid și ușor pentru toți utilizatorii, indiferent de dispozitivul pe care îl vor folosi.

Acești pași către digitalizare reflectă angajamentul continuu al MAI de a oferi cetățenilor acces la servicii publice online, într-o formă simplificată și ușor de accesat.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te