duminică 21 iunie
EUR 5.2391 USD 4.5710
Abonează-te
Newsweek România

Crește salariul minim, cresc amenzile pentru șoferi. 432,5 lei cea mai mică, 4.325 lei cea mai mare

Data publicării: 21.06.2026 • 16:53
Crește salariul minim, cresc amenzile pentru șoferi -  Foto: Arhiva (Imagine cu rol ilustrativ)
Crește salariul minim, cresc amenzile pentru șoferi - Foto: Arhiva (Imagine cu rol ilustrativ)

Creșterea salariului minim brut pe țară de la 4.050 lei la 4.325 lei, respectiv la 2.699 lei net, în mână, aplicabilă începând cu 1 iulie 2026, îi va obliga pe șoferii indisciplinați să bage mai adânc mâna în buzunar. Cea mai mică amendă va fi 432,5 lei , cea mai marem 4.325 lei.

În martie 2026, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 iulie 2026, față de 4.050 lei cât este în prezent.

Matematic, creșterea e de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută.

Iar în valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei), majorarea pe net fiind de 125 lei.

Citește și: În atenția celor care merg în vacanță în Bulgaria și Grecia. Amenzi de sute de euro. Poți rămâne pieton 2 luni

Crește salariul minim, cresc amenzile pentru șoferi. 432,5 lei cea mai mică, 4.325 lei cea mai mare

Creșterea salariului minim va duce automat la majorarea amenzilor rutiere, dacă Guvernul nu intervine și plafonează punctul de amendă. 

Conform legii, punctul-amendă reprezintă 5% din salariul minim brut. Acum, este 202,5 lei, iar de la 1 iulie 2026 va ajunge 216,25 lei. 

Prin urmare, cea mai mică amendă pentru șoferi, 2 puncte de penalizare (Clasa I), va fi de 432,5 lei. De exemplu, pentru nepurtarea centurii de siguranță, nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului, oprirea neregulamentară sau depășirea vitezei cu 10-20 km/h. 

Cea mai mare amendă rutieră pentru persoanele fizice poate ajunge la 4.325 lei, respectiv Clasa IV, 20 de puncte de amendă, în contextul creșterii salariului minim brut pe economie.

Citește și: Ce să faci dacă ai primit amendă pentru viteză? Este bine sau nu să o contești?

Adică, de exemplu, pentru depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise, conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie echipat cu anvelope de iarnă, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care prezintă deficiențe periculoase sau a unui vehicul înregistrat al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat.

Citește și: Inteligența artificială, noul coșmar al șoferilor. Ce noi abateri vor „vedea” radarele și camerele?

Clasele amenzilor rutiere și noul cuantum al acestora de la 1 iulie 2026

Clasa I: 2 - 3 puncte de amendă (432,5 - 648,75 lei)

Clasa II: 4 - 5 puncte de amendă (865 - 1.081,25 lei)

Clasa III: 6 - 8 puncte de amendă (de la 1.297,5 la 1.730 lei)

Clasa IV: 9 - 20 puncte de amendă (1.946,25 - 4.325 lei)

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră