Președintele Nicușor Dan a postat pe X un mesaj cu ocazia Sărbătorii Sfintelor Paști, a subliniat că acest moment este „certitudinea care ne amintește în fiecare an de triumful speranței și puterea renașterii”.
Președintele Nicușor Dan a postat pe X un mesaj cu ocazia Sărbătorii Sfintelor Paști, a subliniat că acest moment este „certitudinea care ne amintește în fiecare an de triumful speranței și puterea renașterii”.
O intervenție dificilă a avut loc în Masivul Piatra Craiului, după ce doi turiști au rămas blocați într-o zonă periculoasă și au solicitat ajutor prin sistemul 112.
Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim de Părintele Protosinghel Ioan Meiu a ajuns sâmbătă seara la București. Lumina va fi distribuită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, pentru a ajunge în toată țara.
Programul mijloacelor de transport în comun din București suferă modificări în perioada sărbătorilor pascale din 2026, pentru a se adapta fluxului redus de călători din timpul zilelor libere, dar și nevoilor specifice din noaptea de Înviere.
Depoul CFR Adjud, înființat în 1884, unul dintre primele și cele mai importante depouri CFR din România, a fost închis după 142 de ani. De asemenea, s-a pus lacătul și pe ușa CFR IRLU, una dintre structurile importante pentru întreținerea și repararea locomotivelor din țară.
STB ar putea mări preţul unui bilet de călătorie de la 3 la 5 lei, după ce Metrorex a anunțat că majorează prețul unei călătorii de la 5 la 7 lei.
Patru bărbați din județul Arad au fost reținuți într-un dosar privind infracțiuni la regimul armelor, după ce polițiștii au descoperit arme deținute ilegal, muniție și sute de trofee, în urma a 29 de percheziții domiciliare, potrivit Inspectoratului de Polițe Județean.
Câteva sute de persoane, membri ai familiei, rude, prieteni și apropiați, au participat, vineri dimineață, la Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, la slujba de înmormântare a fostului mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu.