Prezenţa meduzelor şi creşterea populaţiei acestora sunt incidente temporare, care durează de la câteva ore la câteva zile, provocate de direcţia curenţilor, de condiţiile climatice, creşterea temperaturii şi alţi factori.
Prezenţa meduzelor şi creşterea populaţiei acestora sunt incidente temporare, care durează de la câteva ore la câteva zile, provocate de direcţia curenţilor, de condiţiile climatice, creşterea temperaturii şi alţi factori.
Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și sub numele de Postul Sfintei Marii, este un post de două săptămâni ținut de creștinii ortodocși și greco-catolici în perioada 1-15 august.
Cauza morții tânărului fotbalist Sorin Nazîru, la 16 ani, a fost făcută publică de medicii legiști. Sorin Nazîru, tânărul de 16 ani din Râmnicu Sărat, a murit în urma unui şoc septic. Este concluzia medicilor legişti care au făcut necropsia.
Poliția l-a găsit pe cel care i-a dat mașina autorului accidentului de lângă Parcul Pantelimon, în urma căruia un copil a decedat și un altul a fost grav rănit. A fost reținut inițial, însă, ulterior, a fost plasat sub control judiciar
Ce a pățit un șofer român în timp ce încerca să treacă vama? S-a ales cu dosar penal. Ce au descoperit polițiștii și ce au transmis?
O cunoscută avocată din Iași este cercetată pentru evaziune fiscală. Cum a încasat mii de euro? Ce spun procurorii despre doamna avocat?
Profesorul universitar Alfred Bulai este anchetat de Poliția Capitalei după ce în spațiul punlic au apărut informații că a avut un comportament nepotrivit față de mai multe studente.
VIDEO Cu ce blindate ne putem apăra de un atac terestru. Baza e "Bizonul" până vin tancurile Abrams. După îndelungi bâlbâieli, Ministerul Apărării Naționale a început să facă niște pași pentru modernizarea tehnicii Forțelor Terestre Române.