Spre deosebire de premiile Nobel, mai cunoscute și mai prestigioase, care vor fi anunțate în Scandinavia luna viitoare, premiile Ig Nobels onorează descoperirile care „mai întâi îi fac pe oameni să râdă, apoi îi fac să se gândească”.
Spre deosebire de premiile Nobel, mai cunoscute și mai prestigioase, care vor fi anunțate în Scandinavia luna viitoare, premiile Ig Nobels onorează descoperirile care „mai întâi îi fac pe oameni să râdă, apoi îi fac să se gândească”.
Trei copii de clasă primară au distrus în trei ore o şcoală întreagă, lăsând în urma lor un dezastru inimaginabil. Ei au povestit că s-au enervat din cauza unei jucării muzicale pe care au aruncat-o la coşul de gunoi dar care a continuat să cânte.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a anunţat, joi, cine, din partea Parlamentului European, negociază pentru şefia Parchetului UE, la care candidează şi Laura Codruţa Kovesi.
Doi elevi de clasă pregătitoare au fost atacați de către învățătoarea lor cu un spray lacrimogen, în localitatea Sântău din Satu Mare. Femeia a declarat că se afla în legitimă apărare, în momentul în care s-a produs incidentul.
O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a descoperit pe o planetă aflată la o distanță de 110 ani lumină de Pământ apă şi o atmosferă ce ar putea susţine viaţa.
Programatorul român Daniel Dineș, fondator și director general al firmei IT UiPath, este primul miliardar în dolari din afaceri cu roboți software (bots), scrie, miercuri, ediția americană a revistei de business Forbes, într-un articol cu titlul „De la comunism la coding”.
O fisură de 15 centimetri lungime şi un centimetru lăţime a apărut pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, la km 57+100, fiind vorba despre o problemă de terasament, care nu va putea fi rezolvată până la finele lunii septembrie, potrivit CNAIR.
Legea privind eliminarea obligativității utilizării ștampilei în administrația publică a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților. Instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii, după ce va intra în vigoare.