Valentin Bretfelean, lider PMP în județul Mureș, a fost numit de premierul Ludovic Orban consilier de stat în Cancelaria sa, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
Valentin Bretfelean, lider PMP în județul Mureș, a fost numit de premierul Ludovic Orban consilier de stat în Cancelaria sa, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
Bernie Gravett, polițistul britanic care a lucrat împreună cu polițiștii români la cazul Țăndărei, a fost șocat să afle că toți cei 25 de inculpați din Dosarul „Țăndărei”, acuzați de trafic de copii, au fost achitați, pe motiv că „ fapta nu există”, scrie G4Media.
Președintele Instituției de Învățământ Lumina, Fatih Gursoy, a fost ridicat de la domiciliu în urma cerererii de extrădare de la Ankara, potrivit soției lui. Acesta a ajuns la Parchetul General.
Viorel Hrebenciuc şi Gheorghe Ştefan au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare în „Dosarul Giga TV”, fiind acuzaţi de trafic de influenţă. Decizia nu este definitvă.
Fostul primar din Deva, Mircia Muntean, a fost eliberat condiționat la mai puțin de doi ani de când a fost închis, pentru conducerea unei mașini sub influența alcoolului și pentru abuz în serviciu. El avea de executat în cele două dosare șase ani de închisoare.
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a retras șase titluri de doctor obținute la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, pentru plagiat, relatează News.ro.
Amenzile pentru bicicliști, pentru nerespectarea normelor de circulație, vor scădea cu până la 400 de lei, potrivit legii promulgate, luni, de președintele Klaus Iohannis, relatează Mediafax.
21 de kilometri din lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva vor fi dați în circulație, începând de astăzi, a anunțat ministru Transporturilor, la începutul ședintei de Guvern.