Europarlamentarul Dacian Cioloș, liderul grupului Renew din Parlamentul European, a anunțat că a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.
Europarlamentarul Dacian Cioloș, liderul grupului Renew din Parlamentul European, a anunțat că a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.
Înainte de o decizie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, primarul Cristian Popescu Piedone a anunțat propriile măsuri restrictive de reducere a programului unor agenți economici din sectorul 5.
Şefa guvernului german și-a exprimat „regretul profund” privind controversata hotărâre de a închide toate magazinele, inclusiv cele alimentare, în perioada sărbătorilor pascale, pe fondul îngrijorărilor privind epidemia.
Experții europeni îi cer lui Vlad Voiculescu să reducă “plățile informale“, reiese dintr-un document de lucru al Comisiei Europene, în cadrul dialogului cu autoritățile române pentru pregătirea Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Documentul final nu a fost depus.
11 județe și Capitala sunt în scenariul roșu, județul Arad intrând astăzi în zona roșie, cu 3 la mie. În București, incidența a crescut din nou, ajungând miercuri la 6,37 la mie. Județul cu cea mai mare rată de infectare cu COVID este Ilfov - 7,86 la mie.
În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 6.136 de cazuri noi, iar 137 de oameni infectați cu coronavirus au murit. La ATI, numărul pacienților continuă să crească - 1.351 fiind miercuri, arată Grupul de Comunicare Strategică.
Cel mai mare escroc din Moldova, care a reuşit să păcălească zeci de pensionari din multe sate, a reuşit un alt jaf de proporţii: a păcălit un pensionar din Vaslui de 180.000 de lei. Suma imensă de bani a fost furată recent.
Poliţiştii şi procurorii fac patru pecheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la persoane suspectate că au construit într-un parc monument istoric, iar lucrările vor fi oprite printr-o ordonanţă emisă de procurori.