Potrivit Ministerului Sănătății, 14 pacienți sunt într-o secție medicală Covid, iar unul este la ATI.
Potrivit Ministerului Sănătății, 14 pacienți sunt într-o secție medicală Covid, iar unul este la ATI.
Militarii sărbătoresc încheierea Primului Război Mondial, pe 11 noiembrie 1918.
Medicii fac apel la pacienți să nu mai aducă reșouri în saloane și să nu mai aprindă candele.
Potrivit șefului DSU, pentru stingerea incendiului au fost folosite și stingătoarele din interiorul spitalului.
Doi migranți au murit, iar 10 sunt răniți, în urma unui grav accident petrecut miercuri seara în apropiere de Timișoara. Zona este survolată de un elicopter, după ce șoferul a fugit, iar traficul rutier este oprit.
Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii a depus o iniţiativă care prevede includerea primarilor de sector ai Bucureştiului şi a primarilor reședințelor de judeţ pe lista beneficiarilor de informaţii din domeniul securităţii naționale.
Circulația autovehiculelor cu volan pe dreapta care sunt deja înmatriculate în România ar urma să fie interzisă, dacă Parlamentul adoptă un proiect de lege inițiat de un senator liberal.
O profesoară de la Liceul Sportiv din Iaşi a ajuns, miercuri, la spital, după ce un elev a pulverizat spray iritant lacrimogen în sala de curs, iar femeii s-a simțit rău, potrivit publicației locale Ziarul de Iași.