Vreme fluctuantă în ultima săptămână de august și în prima săptămână de septembrie

DE Alex Darvari | Actualizat: 23.08.2021 - 16:18
Vreme fluctuantă în ultima săptămână de august și în prima săptămână de septembrie /FOTO: Pexels.com

Regimul termic va înregistra schimbări pe parcursul următoarelor două săptămâni (23 august - 5 septembrie), când de la maxime de peste 32 de grade vor fi scăderi semnificative, până la 22 de grade Celsius, precum şi intervale cu precipitaţii importante.

SHARE

În Banat, vremea va fi caldă în prima zi din interval, cu maxime termice mediate pe regiune de 32 - 34 de grade, apoi se va răci semnificativ la valori medii cuprinse între 24 şi 26 de grade, ce se vor menţine pe aproape tot intervalul de prognoză. Uşor mai cald va fi pe 27 august şi 1 septembrie, cu valori diurne în medie de până la 26 - 28 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie asemănătoare, cu medii de 16 - 18 grade la început, ce vor coborî spre 12 - 14 grade în 26 august şi ulterior nu vor mai avea variaţii semnificative. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce vor determina şi cantităţi mai însemnate de apă, cu o probabilitate mai ridicată în intervalul de 25 - 28 august şi în zilele de 3 şi 4 septembrie, relevă prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) citată de Agerpres.

Citește și: Drama grecilor care au pierdut tot în flăcări: În zece minute toate au ars, casa mea arde. E iadul!

În regiunea Crişanei, vremea va fi călduroasă în prima zi de prognoză, cu medii ale maximelor de 32 de grade, dar se va răci brusc şi semnificativ din ziua imediat următoare, astfel că regimul termic diurn mediat regional va fi de 22 - 26 de grade până la finalul intervalului. Şi valorile nocturne vor marca o scădere, cu minime ce se vor situa, în medie, între 12 şi 14 grade, iar valori mai ridicate, în jurul a 16 grade, vor fi doar la debut. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar probabilitatea de manifestare a acesteia va fi mai ridicată în zilele de 24, 27 şi 28 august când vor fi posibile şi cantităţi mai însemnate, în timp ce averse slabe se mai pot semnala şi în intervalul 2 - 5 septembrie.

În Transilvania, vremea se va răci treptat în primele trei zile de prognoză, când mediile temperaturilor maxime vor coborî de la valori de 30 de grade până spre 22 de grade în data de 26 august, iar ulterior nu vor mai avea variaţii semnificative şi se vor situa în jurul a 22 de grade. Uşor mai cald se estimează a fi doar în data de 27 august, cu medii diurne de 25 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 12 şi 14 grade în intervalul 23 - 26 august, apoi vor suferi o scădere, astfel încât între 27 august şi 5 septembrie vor avea valori de 10 - 12 grade, mediate regional. Perioade cu ploi vor fi în cea mai mare parte a intervalului, dar probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în intervalul 24 - 27 august când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

Citește și: Record pentru România: un șofer, prins cu 288 de km/h, pe Autostrada Transilvaniei

În Maramureş, intervalul de prognoză va debuta cu vreme caldă, în care mediile maximelor vor fi de 30 de grade, dar ulterior se va răci, chiar semnificativ, astfel încât regimul termic diurn va avea variaţii foarte mici pe tot intervalul şi se va situa, în general, între 22 şi 24 de grade. Temperaturile minime vor avea valori, mediate regional, de la 14 - 16 grade în prima noapte, la 10 - 12 grade până la finalul intervalului. Perioade cu ploi vor fi în ambele săptămâni de prognoză, dar probabilitatea de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi însemnate va fi mai ridicată în zilele de 24, 25, 27 şi 28 august.

În Moldova, în 23 şi 24 august, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei, cu valori medii ale maximelor de 28 de grade şi ale minimelor de 14 - 16 grade. Între 25 august şi 5 septembrie vremea se va răci, astfel încât regimul termic, mediat pe regiune, va avea valori diurne între 22 şi 24 de grade, uşor mai ridicate în zilele de 27 şi 28 august, spre 26 de grade, iar nocturne între 12 şi 14 grade. Vor fi condiţii de ploaie pe aproape tot intervalul de prognoză, însă pe 24, 25 şi 26 august instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi va determina cantităţi mai însemnate de apă.

În Dobrogea, în intervalul 23 - 30 august, vremea va fi pe arii restrânse călduroasă în partea continentală a regiunii, iar mediate la nivel regional temperaturile maxime se vor situa 26 şi 28 de grade şi cele minime vor fi de 18 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere şi nu va mai avea variaţii semnificative, astfel că mediile valorilor diurne vor fi de 24 - 25 de grade, iar ale celor nocturne de 16 - 17 grade. Regimul pluviometric se va menţine în general deficitar, cu excepţia zilelor de 26 şi 27 august, când se vor semnala ploi locale ce pot determina şi cantităţi mai însemnate de apă.

În Muntenia, la începutul intervalului de prognoză, respectiv în zilele de 23, 24 şi 25 august, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a valorilor maxime de 28 - 30 de grade. În intervalul 26 - 31 august se va răci uşor, mai ales în zona deluroasă, astfel încât valorile termice diurne, mediate regional, se vor situa între 26 şi 30 de grade, iar ulterior vor continua să scadă, la medii de 25 - 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în medie de 14 - 16 grade în prima săptămână de prognoză şi 12 - 14 grade în următoarea. Probabilitatea pentru instabilitate atmosferică accentuată va fi ridicată în 25 şi 26 august, când vor fi posibile şi cantităţi mai mari de apă. În restul timpului ploile se vor semnala doar izolat.

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în primele două zile de prognoză, cu valori termice maxime ce se vor situa, în medie, între 30 şi 32 de grade, însă apoi se va răci în cea mai mare parte a regiunii, dar cu precădere la deal, aşa că regimul termic diurn mediat va fi de 26 - 28 de grade. Minimele nocturne vor avea medii de 16 grade între 23 şi 28 august, vor scădea la 14 grade în 27 august, apoi vor avea doar mici variaţii între 13 şi 15 grade, până la finalul intervalului estimat. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala în 25 şi 26 august, când vor fi posibile şi cantităţi mai însemnate de apă. În restul intervalului, prognoza indică o probabilitate destul de redusă pentru ploi, regimul pluviometric urmând a se menţine deficitar.

La munte, vremea se va răci treptat în intervalul 23 - 26 august, astfel încât mediile maximelor vor porni de la 20 de grade şi vor ajunge la 16 grade. Pentru perioada 27 august - 5 septembrie nu se estimează schimbări semnificative în regimul termic diurn, acesta fiind mediat la valori de 14 - 16 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere aproape continuă până în data de 27 august, cu medii între 6 şi 10 grade, iar până la finalul intervalului vor varia uşor în jurul a 7 grade. Temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se vor semnala averse ce vor lua şi aspect torenţial şi vor determina, pe perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţi mai însemnate de apă, între 24 şi 28 august. În restul timpului ploile se vor semnala doar pe arii restrânse.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te