VIDEO O șoferiță de 19 ani a mers atât de tare cu un VW Golf încât a rupt un stâlp din beton

O șoferiță de doar 19 ani a ajuns în stare deosebit de gravă la spital, după ce, din cauza vitezei, a pierdut controlul Volkswagen-ului său Golf într-un giratoriu de la intrarea în Timișoara, a rupt un stâlp de electricitate din beton de pe marginea drumului și s-a răsturnat.
În cursul nopții de 31 ianuarie, în jurul orei 00:40, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut la intrarea în municipiul Timișoara, dinspre localitatea Dumbravița.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe strada Conac din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, spre Timișoara, iar la intersecția cu strada Calea Sever Bocu din Timișoara, prevăzută cu sens giratoriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea părții carosabile, relatează timisoarastiri.ro.
În urma impactului, a rezultat rănirea gravă conducătoarei auto, care a fost transportată de urgență la spital. Iar mașina șoferiței, un Volkswagen Golf, s-a transformat într-un morman de fiare. Motorul i-a sărit la câțiva zeci de metri.
.Poliția a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.