Un accident cumplit a avut loc în Ovidiu, în sensul giratoriu de la intersecția cu Autostrada A4. Un bărbat a izbit sensul giratoriu, s-a rostogolit de mai multe ori și s-a răsturnat într-o stație GPL, acolo unde a lovit o mașină parcată.
După producerea accidentului, autoturismul răsturnat a luat foc, incendiul fiind stins de martori cu ajutorul unor extinctoare. Șoferul, în vârstă de 42 de ani, a fost aruncat prin parbriz și este acum în stare gravă.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim ajutor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a alocat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, un echipaj SMURD B, un echipaj SMURD C. De asemenea, a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii rutieri au fost sesizaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu privire la producerea unui accident rutier, în oraşul Ovidiu, la intersecţia Autostrăzii A4 cu DN 2A.
„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, care a intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, ulterior fiind proiectat, pe plafon, în incinta unei staţii GPL din zonă, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla parcat. După producerea accidentului, autoturismul răsturnat a luat foc, incendiul fiind stins de martori cu ajutorul unor extinctoare”, a transmis IPJ Constanţa.
Sursa citată a precizat că în urma accidentului a fost grav rănit şoferul autoturismului, în vârstă de 42 de ani. El a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Accidentul a fost surprins și de camerele de supraveghere din zonă. În imagini se poate observa cum mașina condusă de bărbatul de 42 de ani vine în viteză, se izbește de sensul giratoriu şi se rostogolește de câteva ori pe şosea, relatează dobrogea.tv.