O campanie iniţiată de Ministerul Mediului privind colectarea separată a deşeurilor este promovată de vloggerul Mircea Bravo printr-un mini-clip postat pe TikTok, care a adunat mii de vizualizări în doar câteva minute.
Vlogerul Mircea Bravo promovează colectarea separată a deşeurilor pe platforma de socializare TikTok, printr-un filmuleţ despre cum să-i spui iubitei că nu găteşte bine.
VIDEO Colectarea separată a deşeurilor. Un clip al vloggerului Mircea Bravo „rupe” TikTok-ul
Campania naţională „Reciclăm în România” este iniţiată de Ministerul Mediului, pentru a educa oamenii despre cum ar trebui să gestioneze deşeurile, în fiecare casă.
Campania urmăreşte, de asemenea, creşterea gradului de conştientizare publică faţă de colectarea separată a deşeurilor, folosind umorul şi platforme sociale noi, precum TikTok, pentru a ajunge la cât mai mulţi tineri.
Ministerul Mediului a lansat campania naţională ”Reciclăm în România” la sfârşitul anului trecut.
„Responsabilitatea este mai uşor de aruncat decât deşeurile, dar dacă suntem cinstiţi cu noi înşine şi ştim că avem o problemă, numai atunci putem începe să o rezolvăm. Preţul necolectării separate se plăteşte de fiecare dată de cetăţeni”, a afirmat, la acel moment, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Mai multe despre gestionarea deşeurilor pentru a colecta cu adevărat, separat, sunt disponibile pe www.reciclaminromania.ro.