VIDEO Ciucă, despre informațiile că am trimite mercenari în Ucraina sau că i-am antrena: Fake-news

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a respins, miercuri, informațiile potrivit cărora România ar trimite mercenari în Ucraina sau i-ar antrena în țară: „Există multe informații din domeniul fake news”.
„Nu există acest lucru. Nu am luat în analiză acest subiect”, spune Nicolae Ciucă, întrebat de jurnaliștidacă există tabere de instrucție a militarilor ucraineni în România.
El afirmă că românii trebuie să aibă grijă de unde se informează.
„Există astfel de date. Am văzut că există și informația conform căreia s-ar instrui pe teritoriul României militari ucraineni... Nici nu încape în discuție acest subiect. Este o situație de securitate deosebit de complicată și în acest ansamblu există fosrte multe informații care fac parte din domeniul dezinformării, al fake news-ului, al propagandei și avem nevoie de foarte mult discernământ”, a adăugat Nicolae Ciucă.