„O avalanşă de mari dimensiuni a lovit cabana Capra şi parcarea din faţa cabanei. Nu sunt victime dar sunt pagube materiale atât la cabană precum şi mai multe maşini avariate”, a anunţat, pe Facebook, Avalanşe în Carpaţi, un ONG care monitorizează fenomenul avalanşelor în munţii Carpaţi.
Cabana Capra este situată în apropierea Transfăgărăşanului, la aproape 1600 de metri altitudine.
Şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a comentat la postarea celor de la Avalanşe în Carpaţi, precizând că avalanşa care a lovit cabana a venit dinspre pârâul Pisica, informează News.ro.
Serviciul Naţional Salvamont a confirmat informaţiile făcute publice de către Avalanşe în Carpaţi.
„Cum ninsorile şi vântul continuă este de aşteptat să se producă mai multe avalanşe declanşate spontan, chiar şi în zona montana de sub 2000 de metri, unele dintre acestea de dimensiuni mari”, au precizat salvamontiştii.
Oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au precizat că nu au fost solicitaţi să intervină în urma unui astfel de incident.
Conform sursei citate, la Bâlea Lac au fost observate urmele unei avalanşe mari în zona Şaua Doamnei (Curmătura Balii).
Un buletin nivometeorologic emis vineri anunţa că, până duminică seară, este risc mare de avalanşă, cotat cu patru din cinci, în munţii Făgăraş, Ţarcu-Godeanu, Parâng-Şureanu şi în Masivul Bucegi.