Zeci de mii de oameni au protestat sâmbătă în Rusia la apelul opozantului Alexei Navalnîi pentru a cere eliberarea sa. Au fost reţinute peste 2.500 de persoane şi au avut loc ciocniri în mai multe mari oraşe, inclusiv la Moscova.
Oamenii au scandat „Putin, hoţule!”, „Navalnîi, suntem cu tine” sau „Libertate pentru deţinuţii politici!”.
La Moscova, au avut loc ciocniri în mai multe rânduri în cursul după-amiezii, poliţiştii lovindu-i cu bastoane pe manifestanţi, în timp ce aceştia răspundeau cu bulgări de zăpadă şi alte proiectile.
Această mişcare de protest a avut loc cu câteva luni înainte de alegerile legislative prevăzute să aibă loc în toamnă, pe fondul scăderii popularităţii partidului la putere Rusia Unită. Au fost manifestaţiile cele mai importante din ultimii ani, notează AFP.
Frații Săndulache au tăiat cu sabia mâna unei prostituate și au bătut-o cu ea. 181 de ani, pedeapsă