Viața copiilor de la „centrele groazei” pusă sub semnul întrebării. Șoc după ce au aflat că se mută

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.07.2023 - 17:55
Viața copiilor de la „centrele groazei” pusă sub semnul întrebării. Șoc după ce au aflat că se mută - Foto: Hotnews.ro / imagine cu caracter ilustrativ
Viața copiilor de la „centrele groazei” pusă sub semnul întrebării. Șoc după ce au aflat că se mută - Foto: Hotnews.ro / imagine cu caracter ilustrativ

Se cere o noua licență provizorie pentru Centrul „Ion Holban”, asta după ce, autoritățile au decis închiderea centrului de care beneficiau 62 de copii cu nevoi speciale. Dacă această licență nu va fi emisă, copiii vor fi despărțiți și distribuiți în case de tip familial.

SHARE

Cazul azilelor de groaza continua şi la Iași. După ce săptămâna trecută autorităţile au decis închiderea Centrului „Ion Holban” în care sunt adăpostiţi 62 de copii cu nevoi speciale, acum s-a cerut o licenţă de funcţionare provizorie pentru ca micuţii să poată rămâne în centrul pe care îl numesc „acasă”.

Dacă această licenţă nu va fi emisă, copiii vor fi despărţiţi şi distribuiţi în case de tip familial sau în asistenţă maternala.  

Au suferit un şoc, după ce au aflat că se vor muta

Centrul „Ion Holban” a funcţionat fără licenţă câteva săptămâni bune, iar în urma controalelor s-a decis punerea lacătului pe uşă.

Citește și: Infirmiera dintr-un azil al groazei desemnase o bătrână internată să schimbe scutecele în locul ei

Şocul cel mai mare a fost pentru copii, care mai speră în continuare că îşi vor păstra casa şi prietenii. Reprezentanţii instituţiei spun că în momentul în care micuţii au aflat de închiderea centrului, a fost nevoie de intervenţia medicilor pentru a-i liniști.

„Mutarea pentru copii, cel putin in momentul de fata a reprezentat un soc. Noi incercam sa pregatim acesti copii pentru mutarea in casele de tip familial de aproximativ un an de zile. Copiii nostri sunt cu probleme, sunt copii speciali dar oricum ar fi sunt copiii nostri.

Noi suntem cei care ne ocupam de ei si incercam sa-i poregatim pentru mutarea in casele de tip familial. In momentul de fata a trebuit sa le comunic copiilor ca in aproximativ o saptamana ar fi trebuit sa ne mutam. A fost un soc.

Cu părere de rau va spun ca a fost o isterie generala, cu plans și din partea angajatilor si din partea copiilor, cu situatii in care am apelat 112 pentru cativa dintre copii, lucrurile nu au stat bine deloc.” a declarat Lucian Prăpăuță – Director Centru „Ion Holban”. 

După 13 ani ptrecuți la Iași, trimis la muncă în Baia Mare

Astazi, noi am stat de vorba cu unul dintre tinerii care, dupa ani de zile petrecuti in centru, este nevoit sa-si paraseasca orasul si sa mearga la munca tocmai in Baia Mare.

„Este foarte nasol pentru unii copii pentru ca s-au invatat aici. Eu unul stau de 13 ani in caminul asta si imi pare rau ca plec, dar na, trebuie. Și unii copii, la ce a fost si inca o sa fie…. imi pare rău de ei.

Citește și: Godei a făcut contract cu "Mititei la Tomiță", firmă care n-a făcut nicio livrare la azilele groazei

Reporter: Ce a insemnat pentru tine centrul?

Copil: Am invatat multe din centru asta.” 

Reporter: Dupa 13 ani unde o sa ajungi acum, stii?

Copil: Da. Eu trebuie sa plec undeva pe data de 27, la Baia Mare. Și acolo o sa vad de o cariera, de astea si o sa ma descurc. Acolo am rudele.

Reporter: Crezi ca o sa ti fie usor sa te muti de la Iasi la Baia Mare, oras nou?

Copil: O sa fie greu, dar na, o sa ma invat” a declarat un beneficiar din centrul „Ion Holban”.

Mutați în case de tip familial

În cazul în care ANPDCA nu va emite o licență provizorie pentru funcționarea Centrului “Ion Holban”, DGASPC Iași a pus la punct și planul de rezervă care implică mutarea celor 62 de copii.

„In momentul de fata, pentru Centrul „Ion Holban” avem doua variante. Varianta acestui plan de relocare pentru fiecare copil. Vor pleca în sisteme rezidentiale pe servicii sociale licentiate, pe asistenta maternala sau in plasament familial.

A doua varianta pe care deja am pus o in aplicare este redepunerea documentatiei pentru obtinerea licentei provizorii. Aceasta documentatiei este depusa la Autoritatea Nationala pentru Protectia Dreptului Copilului și adoptie in cursul zilei de ieri. 

Cum spuneam, 41 de copii vor merge in servicii de tip rezidential, 7 in asistenta maternala, deja 6 au plecat in asistenta materiale de ieri. Și va spuneam ca restul vor fi integrati socio-profesional, implinesc varsta de 18 ani si vor beneficia de sprijinul cu legislatia in vigoare.” Florin Ion – director general DGASPC.

Cele trei case de tip familial vor fi contruite la Tutora, Miroslava şi Aroneanu şi vor adaposti cate 12 copii de fiecare.

Potrivit autoritatilor, acestea sunt gata in proportie de 95 % urmand sa fie racordate la apa si canalizare.

De asemenea, autoritatile sustin ca sunt in demarare zeci de proiecte prin PNRR pentru constructia mai multor  case de tip familial pe raza judetului Iaşi dar si pentru modernizarea altor centre din judet.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te