Potrivit IPJ Vaslui, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că în localitatea Ivănești, comuna Pădureni, județul Vaslui, un minor de 14 ani ar fi suferit o plagă în zona inghinală, posibil înjunghiată, provocată de tatăl său.
Citește și: Interlopul Ciprian Pian, reținut după ce și-a filmat copilul. Acuzat de pornografie infantilă
La sosirea echipajelor medicale la fața locului, minorul se afla în stop cardio-respirator, fiind începute manevrele de resuscitare.
Citește și: VIDEO Interlopi din clanul Chira l-au ucis pe criminalul John Englezu, cu cuțitul, în Malta
Din păcate, oricât s-au străduit echipajele de pe Ambulanță să îi salveze viața băiatului din Ivănești, înjunghiat în această după-amiază de propriul tată, nu s-a mai putut face nimic pentru el, fiind declarat decesul. Gigel Manta, tatăl care a fost capabil de o asemenea faptă, este într-o stare avansată de ebrietate și nu s-a putut discuta cu el.
„Prezumtivul autor, un bărbat, de 46 de ani, este în stare avansată de ebrietate și se află în custodia polițiștilor”, a transmis Poliția Vaslui.
Cercetările în acest caz au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.