Un caz şcoală al transmiterii COVID-19 prin aerosoli: autocarul chinezesc

DE Valentin Mirică | Actualizat: 01.09.2020 - 20:10

În luna ianuarie, la începutul a ceea ce avea să devină pandemia de COVID-19, un pasager infectat şi asimptomatic a contaminat o treime din persoanele care au călătorit mai puţin de o oră într-un autocar slab aerisit.

SHARE

Teza transmiterii coronavirusului prin aerul pe care fiecare îl expiră şi inspiră, mai degrabă decât prin picăturile expulzate prin tuse sau strănut, a fost iniţial neglijată de autorităţile sanitare peste tot în lume, situaţie care s-a schimbat vara aceasta în urma presiunilor a numeroşi epidemiologi şi a înmulţirii studiilor despre prezenţa particulelor virale în micro-picăturile aflate în suspensie în aer generate doar prin vorbire.

Într-un articol publicat marţi de revista americană Jama Internal Medicine, rezumat de AFP, experţii Centrelor chineze de combatere a bolilor descriu cazul unor persoane care pe 19 ianuarie au călătorit cu două autocare la un eveniment budist în oraşul Ningbo, drum care a durat 50 de minute, cu întoarcerea în aceleaşi autocare şi cu aceiaşi pasageri, şi nimeni nu a purtat mască.

O persoană în vârstă de peste 60 de ani, asimptomatică, este foarte probabil ''pacientul zero'' al acestui şir de infectări, întrucât ea avusese anterior contacţi la Wuhan, oraşul de unde s-a declanşat epidemia. Această persoană a stat pe partea dreaptă în zona din mijloc a autocarului, între alţi doi pasageri.

Din cei 68 de pasageri ai acestui autocar, 23 au fost contaminaţi în urma călătoriei. În schimb, nicio contaminare nu a fost descoperită printre pasagerii celuilalt autocar.

Notabil este faptul că cercul contaminărilor a fost mult mai extins dincolo de cele câteva rânduri din jurul persoanei asimptomatice, fiind infectate persoane aflate atât în partea din spate, cât şi în partea din faţă a vehiculului.

Or, dacă virusul s-ar transmite doar prin picăturile mai mari expulzate prin tuse ori strănut, acestea nu puteau să infecteze la o distanţă atât de mare, întrucât ele cad într-un perimetru de unu până la doi metri. De altfel, acest ''pacient zero'' nu tuşea, el fiind asimptomatic la acel moment.

Pe de altă parte, sistemul de climatizare al autocarului recircula aerul în interior, ceea ce a contribuit fără îndoială la răspândirea virusului. ''Această investigaţie sugerează că, în spaţii închise unde aerul este recirculat, SARS-CoV-2 este un patogen foarte transmisibil'', notează autorii cercetării.

Studiul lor, minuţios şi care arată şi o schemă a locurilor din vehicul cu poziţia fiecărei persoane contaminate, este confirmat de altele care merg în aceeaşi direcţie, în special un caz ce relevă contaminări multiple în rândul ocupanţilor meselor unui restaurant din oraşul Canton, de asemenea favorizate de un sistem de ventilaţie care nu reînnoia aerul în interior.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te