Un băiat de 15 ani din judeţul Galaţi a luat maşina părinţilor, fără ştirea acestora, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a plecat la plimbare, iar la un moment dat a intrat pe contrasens şi s-a oprit cu maşina într-un stâlp de electricitate.
Un băiat de 15 ani a luat mașina părinților și a plecat la plimbare. A intrat cu ea într-un stâlp
În urma impactului, stâlpul a fost pus la pământ. Băiatul nu a fost rănit în accident.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi au anunţat că poliţiştii au intervenit, duminică, la ora 1.18, la un eveniment rutier produse pe strada Gheorghe Petraşcu, din municipiul Tecuci.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, aceştia au stabilit că un adolescent, în vârstă de 15 ani, din aceeaşi localitate, ar fi sustras cheile autoturismului din locuinţa părinţilor, fără ştirea acestora, şi ar fi condus vehiculul pe strada menţionată, când ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi intrat pe contrasens şi apoi într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului, pe care l-a doborât la pământ”, au anunţat poliţiştii, conform News.ro.
Citește și: Doi bulgari au vrut să intre în România cu țigări de contrabandă. Unde le țineau ascunse?
Adolescentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.