PROIECT Supermarketurile din România, închise sâmbătă și duminică sau relocate în afara orașelor

DE Daniel Toșa | Actualizat: 30.08.2023 - 13:32
Supermarket - Foto: Profimedia Images

Un proiect de lege inițiat de doi parlamentari PNL propune închiderea supermarketurilor în zilele de duminică și relocarea acestora la o distanță de cel puțin cinci kilometri în afara orașelor. Măsura este inspirată din practica din Germania și Austria.

SHARE

Conform definiției propuse în proiectul legislativ, supermarketurile sunt descrise ca fiind "unități de vânzare cu autoservire ce oferă o gamă extinsă de produse alimentare și nealimentare și care au o suprafață minimă de 800 mp". Aceasta reprezintă doar una dintre prevederile incluse în proiectul de lege.

Proiectul este AICI

Supermarketurile din România, închise sâmbătă și duminică sau relocate la 5 km în afara orașelor

Conform programului de funcționare săptămânal propus, supermarketurile ar urma să fie deschise de luni până vineri între orele 8 și 22, iar sâmbăta între orele 8 și 14. În schimb, acestea ar trebui să fie închise în zilele de duminică.

De asemenea, proiectul prevede că marile magazine trebuie să fie localizate în afara orașelor, la o distanță de minim cinci kilometri de marginea acestora.

Proiectul de lege impune și o nouă obligație pentru supermarketuri, aceea de a aloca zone speciale producătorilor români pentru vânzarea produselor alimentare, separat de produsele de import. De asemenea, trebuie să ofere spații speciale producătorilor români pentru contractarea produselor autohtone, sub forma unor birouri specializate.

Citește și: Un mare lanț de supermarketuri nu mai acceptă plata cash. Sute de magazine sunt implicate. Avantaje?

Reprezentanții marilor magazine au explicat că acest proiect legislativ ar putea duce la multe concedieri, dar și la pierderi semnificative în bugetul de stat.

Potrivit documentului prezentat mai sus, guvernul a dat un aviz negativ proiectului. În schimb, Consiliul Consultativ a fost de acord cu proiectull, dar cu unele mici amendamente.

În final, Senatul a decis respingerea proiectului

Ideea a fost preluată din Germania și Austria

Cu toate acestea, Germania şi Austria sunt două dintre ţările europene în care marile magazine au lacătul pe uşă duminica.

Citește și: Cum poți primi un litru de ulei gratuit de la supermarket. La schimb aduci ceva ce arunci la gunoi

Măsura ar putea fi aplicată în curând şi în Italia. În mai multe ţări europene magazinele sunt închise duminică.

Doar pieţele şi magazinele mici ar urma să fie deschise în weekend, potrivit ziarulromanesc.de.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te