miercuri 15 octombrie
EUR 5.0879 USD 4.4034
Abonează-te
Newsweek România

Suceava, focar de coronavirus. Iaşul cere ajutor să nu fie transferaţi pacienţii

Data publicării: 26.03.2020 • 13:21

Ieri, Spitalului Judeţean din Suceava a fost închis pentru dezinfecţie, iar pacienţii, transferaţi în judeţele vecine. Preşedintele CJ Iaşi a cerut ajutor ca focarul să nu se extindă „Focarul de la Suceava ar trebui închis şi izolat”.

Suceava a devenit cel mai mare focar de infecţie cu coronavirus din România, cu spitalul central închis pentru a fi dezinfectat din cauza numărului mare de îmbolnăviri. În plus, rata cea mai mare a mortalităţii a fost în Suceava, unde au fost şapte decese din 17 la nivel naţional.

Spitalului Judeţean din Suceava a fost închis, miercuri, din dispoziţia Ministrului Sănătăţii.În ceea ce priveşte personalul medical, în unitatea sanitară sunt angajate 1300 persoane, personal medical şi auxiliar. Din cei 233 de medici ai unităţii sanitare, 34 sunt confirmaţi pozitiv la COVID 19.

Aceştia sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Suceava, restul sunt în izolare timp de 14 zile la domiciliu. De asemenea, 49 de asistenţi medicali şi infirmieri confirmaţi cu COVID 19 din cadrul spitalului judeţean se află, de asemenea, internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase Suceava.

În plus, preşedintele consiliului judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost testat pozitiv cu COVID-19.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, cere autorităţilor să regândească strategia pentru împiedicarea extinderii coronavirusului: „Nu transformaţi Iaşul şi Moldova în Lombardia României”.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră