Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Marcel Ciolacu 22,53 %
Călin Georgescu 22,15 %
70,58 %
George Simion 15,18 %
Elena Lasconi 14,19 %
Click aici pentru rezultate complete

STUDIU În luna mai, contrabanda cu țigarete a atins un minim istoric

DE Alexandru Pop | Actualizat: 17.07.2022 - 18:45
În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020 - Foto: Profimedia Images
În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020 - Foto: Profimedia Images

Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în mai 2022 la 7,1% din totalul consumului, cel mai mic procent înregistrat din 2008, când compania de cercetare Novel Research a demarat cercetarea comerţului ilegal cu produse din tutun.

SHARE

"În luna mai, piaţa neagră a scăzut la nivel naţional cu 0,8 puncte procentuale. Cu toate acestea, constatăm o intensificare a comerţului ilicit în partea de nord-est a ţării, cu 7,5 puncte procentuale avans faţă de martie, până la 26,7%, regiunea fiind în continuare cea mai afectată de contrabandă.

Pe de altă parte, în regiunea sud piaţa neagră a scăzut cu 7,4 p.p. până la 2,1%, iar în sud-est cu 5 p.p. până la 3,3%.

Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, "cheap whites" continuă să deţină cea mai mare pondere, cu toate că se află în scădere cu 15,7 p.p., până la 44,8%", a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research, citat de Agerpres.

"Sperăm că acest nivel minim istoric al pieţei negre va putea fi menţinut pe termen lung, mai ales în condiţiile îmbunătăţirii cadrului legislativ prin OUG 85/2022, care pune în acord Codul Vamal cu Decizia CCR 176/2022.

Ordonanţa stabileşte un singur criteriu, cantitatea de 10.000 de ţigarete pentru infracţiunea de contrabandă, indiferent de locul săvârşirii acesteia.

Se elimină astfel criteriul valorii în vamă, dificil spre imposibil de calculat, mai ales pentru ţigaretele "cheap whites".

Citește și

VIDEO Rusia construiește o nouă armă laser pentru a dezactiva sateliții străini

Turcia negociază militar exportul grânelor ucrainene, dar a permis Rusiei să le vândă pe cele furate

Cu cât scade mai mult contrabanda, cu atât cresc vânzările legale şi contribuţia la bugetul de stat", a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

La rândul său, Ileana Dumitru, Director juridic şi relaţii publice al Ariei Europa Centrală şi de Sud din cadrul BAT, susţine că recentele modificări legislative aduse Codului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit de produse din tutun reprezintă un pas înainte necesar şi binevenit în sprijinul eforturilor depuse de autorităţi în acest sens.

Aceste modificări legislative trebuie susţinute de acţiuni intensificate de aplicare a lor din partea autorităţilor, precum şi de campanii de informare asupra efectelor severe ale contrabandei asupra dezvoltării economice a comunităţilor şi a siguranţei consumatorilor.

"Nivelul minim istoric înregistrat în mai 2022 de 7,1% al pieţei negre din totalul pieţei ţigaretelor este un rezultat al acestor eforturi comune, reflectat şi de contribuţiile semnificative ale industriei tutunului la bugetul de stat", a subliniat Ileana Dumitru.

Reprezentantul Philip Morris International (PMI) a menţionat faptul că investiţiile făcute de Philip Morris în România contribuie semnificativ la dezvoltarea socio-economică a ţării.

"Impactul economic total al companiei este estimat la 4,4 miliarde lei, iar investiţiile de aproape 500 de milioane de dolari realizate în perioada 2017-2021 au făcut posibile aceste rezultate. Investim încă 100 de milioane de dolari până la finalul anului 2023.

Continuarea investiţiilor şi a eforturilor oamenilor noştri pe piaţa locală depinde însă de un cadru de reglementare corect şi de stabilitatea politicilor fiscale", a declarat Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Potrivit lui Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania, este nevoie de stabilitate bugetară, a indicatorilor macro-economici, precum şi de securitatea frontierelor şi de combaterea crimei organizate.

"Sunt necesare în continuare eforturi susţinute din partea autorităţilor cu atribuţii în combaterea contrabandei.

De asemenea, este nevoie de o politică fiscală coerentă şi predictibilă. Aşteptăm punerea în practică a calendarului de majorare a accizelor pentru următorii 5 ani discutat în cadrul consultărilor industriei cu Ministerul Finanţelor", a declarat Adrian Pirau.

"Datele consemnate de Novel demonstrează că acţiunile Poliţiei de Frontieră au continuat să aibă efecte pozitive.

Astfel, în primele cinci luni ale anului în curs, am reuşit să înregistrăm rezultate foarte bune. În perioada ianuarie - mai au fost reţinute în vederea confiscării, aproximativ 400.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, precum şi 3.400 kg de tutun şi 23.800 kg tutun de narghilea.

Fenomenul contrabandei duce la proliferarea crimei organizate şi reprezintă o vulnerabilizare a frontierelor de stat.

Aşadar, vom continua să derulăm acţiuni de combatere ale traficului ilegal, atât independent, cât şi alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale statului cu competenţe în domeniu", a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, comisar şef de poliţie Ivaşcu Victor-Ştefan.

"Poliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea contrabandei.

Scopul eforturilor noastre este de a micşora impactul negativ asupra bugetului general consolidat al statului, de a continua trendul descendent al infracţiunilor săvârşite în domeniul traficului, prelucrării şi comerţului ilegal cu ţigarete sau cu alte produse din tutun, de a elimina concurenţa neloială şi de a proteja sănătatea populaţiei." a declarat directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, chestor de poliţie Aurel Dobre.

În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te