Studiul, condus de Universitatea Maryland din Baltimore (SUA), a fost publicat de revista Journal of the America Medical Association (JAMA).
Cercetătorii au analizat asocierea dintre tipul climei şi răspândirea infecţiei COVID-19, examinând datele climatice din oraşe din întreaga lume afectate sau nu de coronavirus, în perioada 1 ianuarie-10 martie anul acesta.
Astfel, au comparat opt oraşe cu o puternică răspândire a epidemiei (Wuhan, China; Tokio, Japonia; Daegu, Corea de Sud; Qom, Iran; Milano, Italia; Paris, Franţa; Seattle, SUA; şi Madrid, Spania) cu alte 42 de oraşe care nu au fost afectate sau care nu au înregistrat contagieri cu noul coronavirus.
Studiul a constatat că oraşele cele mai afectate de pandemie se află pe un culoar de latitudine cuprins între 30 şi 50 de grade nord (N), iar modelele lor climatice sunt similare: au o temperatură medie cuprinsă între 5 şi 11 grade Celsius şi o umiditate scăzută specifică (între 44 şi 84%), când virusul se răspândeşte mai repede.
Cartografierea realizată de echipa de cercetători a demonstrat o fâşie climatică în emisfera nordică ce cuprinde condiţii atmosferice propice coronavirusului şi care cuprinde opt oraşe, printre care şi Madridul.
Astfel, studiul arată că distribuirea focarelor substanţiale de COVID-19 determinate de valori precum latitudine, temperatură şi umiditate sunt coerente cu comportamentul virusului respirator sezonier şi că SARS-CoV-2 se propagă mai greu în condiţii de temperatură mai ridicată şi de umiditate.
O analiză a distribuirii focarelor de coronavirus ar putea ajuta în viitor la prevenirea ariilor cu risc sporit de transmitere, deşi autorii studiului avertizează că pentru aceasta este nevoie de noi cercetări asupra modelelor climatice.
