Șoferul atacat cu o crosă de golf în trafic nu a vrut să meargă la IML

DE Alexandru Pop | 25.06.2021 - 19:09
Șoferul atacat cu o crosă de golf în trafic nu a vrut să meargă la IML/FOTO: Europol
Șoferul atacat cu o crosă de golf în trafic nu a vrut să meargă la IML/FOTO: Europol

Bărbatul care a atacat cu o crosă de golf un şofer în trafic a fost trimis vineri în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, el fiind acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni.

SHARE

Infracțiunile sunt: lovire şi alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi partenera bărbatului, acuzată de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

Citește și: Femeia cu maceta, care sărit să-l ajute pe tipul cu BMW, ar fi o damă de companie. Amândoi, liberi

Parchetul precizează că ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată sub control judiciar.

Pe 20 iunie, un bărbat care conducea un BMW a blocat un autoturism marca Logan în apropierea unei benzinării din Sectorul 2 al Capitalei, după care, folosind o crosă de golf, a spart geamul de la portiera stângă - faţă a maşinii Logan şi l-a lovit pe celălalt şofer de mai multe ori.

Șoferul atacat nu a vrut să meargă la IML

În conflict a fost implicată şi partenera agresorului, care s-a dat jos din BMW, a lovit cu piciorul oglinda Loganului, după care s-a întors la maşina din care coborâse şi a luat o macetă.

"La data de 20.06.2021, în jurul orei 21,00, în timp ce se afla în Bucureşti, pe Şoseaua Colentina, în dreptul benzinăriei Mol din proximitatea intersecţiei cu Şos. Fundeni, sector 2, pe fondul unui conflict spontan, a lovit persoana vătămată în mâna stângă cu un obiect contondent, respectiv o crosă de golf, provocându-i acestuia suferinţe fizice, a distrus autoturismul persoanei vătămate marca Dacia Logan, căruia i-a avariat caroseria şi i-a spart geamul de la portiera stângă - faţă, din dreptul şoferului, şi a tulburat ordinea şi liniştea publică. De asemenea, inculpatul a blocat cu autoturismul pe care îl conducea, marca BMW, banda a doua de circulaţie, sens de mers către oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, pentru a opri autoturismul Dacia Logan condus de persoana vătămată, ocazie cu care a îngreunat şi împiedicat circulaţia pe banda a doua a drumului public, aducând atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic", spun procurorii.

Citește și: Interlopul Mărgan și-a luat o sticlă în cap pentru dedicații muzicale. Acum trebuie să și plătească

Iniţial, bărbatul a fost reţinut marţi seara de către poliţişti pentru 24 de ore, însă procurorii au decis ca el să fie plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Procurorii şi-au motivat atunci decizia de a-l lăsa în libertate pe agresor, susţinând că, pentru infracţiunile de lovire şi alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, se poate dispune doar controlul judiciar.

"Facem precizarea că, raportat la limitele de pedeapsă ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, singurele măsuri preventive ce pot fi luate în cauză sunt reţinerea, şi, respectiv, controlul judiciar", se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Vineri, Parchetul a venit cu noi precizări cu privire la lăsarea în libertate a agresorului şi a partenerei sale.

Astfel, procurorii menţionează faptul că victima - şoferul Loganului - nu a dorit să meargă la INML, în vederea obţinerii unui certificat medico-legal, apreciind că leziunile suferite sunt superficiale.

"Întrucât măsura preventivă luată faţă de cei doi inculpaţi în cauză a stârnit controverse în spaţiul public, precizăm că singura infracţiune dintre cele reţinute în sarcina inculpaţilor care ar fi putut determina luarea măsurii arestării preventive este infracţiunea de lovire sau alte violenţe, produsă în modalitatea sancţionată de art. 193 alin. 2 C.pen, respectiv prin producerea de leziuni traumatice persoanei vătămate evaluate prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile. Constatarea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice se realizează numai de către medicul legist, prin întocmirea unui certificat medico - legal, stabilirea acestora nefiind lăsate la aprecierea procurorului, acesta din urmă neavând competenţe legale în acest sens. Fiind audiată la data de 21.06.2021, persoana vătămată şi-a manifestat în mod neechivoc intenţia de a nu se deplasa la INML <Mina Minovici> în vederea obţinerii unui certificat medico-legal, apreciind că leziunile suferite sunt superficiale", spun procurorii.

De asemenea, precizează Parchetul, nici secţia de poliţie în cadrul căreia s-a aflat în lucru dosarul penal nu a formulat propunere de arestare preventivă faţă de cei doi inculpaţi, ci de luare a măsurii controlului judiciar, apreciind că măsura arestării preventive nu este legală, arată Agerpres.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te