luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Senatorul american John McCain a murit la vârsta de 81 de ani

Data publicării: 26.08.2018 • 09:09 Data actualizării: 26.08.2018 • 09:34
Foto Getty Images
Foto Getty Images

Senatorul american John McCain, erou din Vietnam şi fost candidat la preşedinţie, a murit la vârsta de 81 de ani. El a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală agresivă, în iulie 2017, şi a fost supus unui tratament medical, la care, însă, a renunţat vineri, scrie BBC.

Anunţul decesului a fost făcut de către biroul său, printr-un scurt mesaj. "Senatorul John Sidney McCain III a murit la ora 16:28, pe 25 august 2018”, au transmis reprezentanţii biroului său.
John McCain a fost înconjurat de familie, potrivit aceluiaşi anunţ.
El a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală agresivă, în iulie 2017, şi a fost supus unui tratament medical la care, însă, a renunţat în cursul zilei de vineri. Fiica senatorului McCain, Meghan, a spus că sarcina vieţii sale va fi acum "să se ridice la exemplul său, la aşteptările sale şi la dragostea lui".
"Zilele şi anii care vor urma nu vor mai fi la fel fără tatăl meu, dar vor fi zile bune, pline de viaţă şi iubire, din cauza exemplului pe care l-a trăit pentru noi", a scris ea într-o declaraţie pe Twitter, preluată de BBC.
John McCain a deţinut şase mandate de senator din partea republicanilor şi a fost candidatul la preşedinţie al acestora, în 2008.
McCain a fost pilot în timpul războiului din Vietnam. Când avionul său a fost doborât, a petrecut mai mult de cinci ani ca prizonier de război. A fost supus torturii, ceea ce l-a lăsat cu dizabilităţi de durată.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră