Șeful Secției ATI a mai spus că doar pacienții agitați sunt lagați și că „fotografiile publicate în presă evidenţiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situaţii chiar dacă acesta nu a fost contenţionat mecanic. Contenţia se realizează cu centuri de contemţie, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură”.
Amintim că publicația locală Turnul Sfatului a publicat mărturia unui fost cadru medical care a lucrat pe secția ATI a Spitalului Județean Sibiu și care a povestit cum pacienții COVID din ATI erau legați, ceea ce le-a pus în pericol viața.
Citește și: Sporuri de 35.000 de lei pentru medicii de la spitalul groazei din Sibiu. Managerul, zero experiență
Ministerul Sănătății a anunțat că trimite Corpul de Control, iar procurorii au deschis un dosar penal.
Medicul Mihai Sava a susținut, într-un comunicat de presă, următoarele:
„1. Contenţia mecanică (legarea de pat) a pacienţilor se practică în toate secţiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creşterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacţii adverse ameninţătoare de viaţă.
Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilaţiei mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidenţiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situaţii chiar dacă acesta nu a fost contenţionat mecanic. Contenţia se realizează cu centuri de contemţie, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură.
2. Secţiei ATI Covid îi sunt alocaţi un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) şi doi medici rezidenţi an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineaţă. Pe perioada gărzii pacienţii sunt supravegheaţi de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare şi doi medici rezidenţi an mic.
3. Medicii alocaţi zonei roşii intră în aceasta de două ori în decursul turei de dimineaţă (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenţii. În timpul acestor intervenţii sunt consultaţi pacienţii, se stabileşte conduita terapeutică şi se realizează tehnicile medicale care trebuiesc realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roşie la fiecare internare care se face şi de câte ori este nevoie dacă starea pacienţilor o necesită.
4. Permanent în zona roşie se găsesc asistente şi infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment. Comunicarea între zona roşie şi zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secţiei cu care se pot transmite şi fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilaţie mecanică, rezultate de laborator şi investigaţii imagistice.
5. Acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi s-au datorat deficienţelor terapeutice trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime.
6. Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienţii agitaţi pentru ca aceştia să nu-şi inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienţi supuşi unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicaţie sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacţii adverse severe.
La pacienţii cu intubaţie orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceştia să poată tolera tehnicile de ventilaţie mecanică.
7. Toţi pacienţii din zona roşie, care nu sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic deţin telefon mobil propriu cu care pot comunica cu aparţinătorii, cu toate că aceste telefoane, prin câmpul electromagnetic, pot interacţiona cu aparatura medicală şi sunt interzise. S-a decis această măsură din empatie pentru pacienţi şi familia acestora. Pacienţii intubaţi şi ventilaţi mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toţi aparţinătorii pacienţilor sunt oferite informaţii pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 şi 19-20 fie de către medicii alocaţi zonei roşii Covid, fie de către medicii de gardă”.