Ultima ședință a CSAT a avut loc pe 19 decembrie a.c.
Atunci, "Prima temă dezbătută a fost Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019-2028. (...) Un alt subiect inclus pe ordinea de zi a fost analiza și aprobarea Planului de întrebuințare a Forțelor Armate ale României care vor fi trimise în misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2019. (...) De asemenea, în cadrul ședinței CSAT, a fost analizat și aprobat Conceptul de constituire pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est. (...)
Totodată, a fost aprobat Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2019, principalul document de lucru al Consiliului, necesar realizării obiectivului constituţional cu care este învestit, respectiv organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc domeniul apărării țării și securității naţionale.
La finalul ședinței, au fost avizate și propunerile de buget pentru anul 2019 ale instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale.", conform site-ului CSAT.