Salvare în forță. Un bărbat scos din casă când se pregătea să o arunce în aer. Mirosea a gaz

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 16.10.2023 - 18:13
Scos din casă de Poliție în ultima clipă Foto: tentv.ro - rol ilustrativ

Poliția a intervenit în forță pentru a salva un bărbat din propria casă. Omul se încuiase în imobil și amenința că va provoca o explozie. Rudele au sunat la urgențe.

SHARE

Problemele personale l-au făcut pe un bărbat să se încuie în casă și să amenințe că îi va da foc. Amenința cu o brichetă când Poliția a intrat în forță și l-a luat pe sus. 

Omul nu a apucat să-și pună planul în acțiune și astfel a fost evitată o catastrofă. Dăduse drumul la butelii. 

Salvare în forță. Un bărbat scos din casă când se pregătea să o arunce în aer. Mirosea a gaz

”La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 12:15, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat din comuna Movileni, județul Olt, cu privire la faptul că tatăl său s-a încuiat în casă și amenință că va da foc imobilului.

Citește și: Bărbatul care s-a urcat pe casă şi ameninţa că se aruncă de acolo a renunţat la gest, după 15 ore

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.12 Potcoava, care au identificat un bărbat, de 57 de ani, ce se afla într-o cameră a locuinței sale, cu ușile încuiate și geamurile închise, amenințând, cu o brichetă, că va da foc la trei butelii, ce se aflau în imobil.  

Polițiștii au izolat zona și au evacuat persoanele, pe o rază de aproximativ 150 de metri.

Citește și: Fetița de cinci ani sechestrată de propriul tată, salvată. S-a întors la mama ei, în siguranță

Întrucât din imobil se simțea un miros puternic de produs petrolier, polițiștii au intervenit în forță, au pătruns în locuință și l-au imobilizat pe bărbatul de 57 de ani, care se manifesta agresiv. 

Acesta a fost scos din locuința în care se aflau cele trei butelii deschise și care emanau produs petrolier, fiind evitată, astfel, o tragedie”, a transmis IGPR.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te