Rovana Plumb, comisarul european propus de Dăncilă, nu își poate justifica averea

DE Petre Bădică | Actualizat: 09.09.2019 - 14:13
Foto Inquam Photos/Raul Ștef
Foto Inquam Photos/Raul Ștef

Este specializată în cosmetice și chimie și a fost de cinci ori ministru. Fără realizări.

SHARE

Președintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat lista completă a comisarilor europeni. Din partea României a fost trecută Rovana Plumb, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.  

Rovana Plumb a deținut, în numai șase ani, cinci portofolii de ministru pentru care, din punct de vedere educațional, nu are pregătirea necesară.    

De cinci ori ministru deși este inginer

A fost minstru al Mediului (2012 – 2014), al Muncii (2014 - 2015), ministru delegat pentru Fonduri Europene (2017 - 2018), ministru interimar la Educație (2018) și ministru al Transporturilor (2019). Asta deși nu are pregătirea care să o îndreptățească să fie cea mai ministeriabilă persoană din România de după 1990.

Rovana Plumb nu menționează să fi urmat cursuri ori specializări în domeniile mai sus menționate. Rovana Plumb și-a publicat două cv-uri oficiale. Unul este pe site-ul guvernului, iar celălalt pe site-ul Camerei Deputaților. Conform acestora, a terminat Universitatea Politehnică, unde a luat o „Licență Facultatea de Utilaje și Ingineria Proceselor Chimice”.

După 20 de ani, devine „Doctor în Managementul Sistemelor Industriale”. Ca mulți alți politicieni, și Rovana Plumb și-a dat doctoratul într-un moment în care deținea o funcție publică foarte înaltă.  Iar între 2001 și 2004 a fost secretar de stat, președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.  

Majoritatea cursurilor de specializare sunt legate de protecția consumatorului, siguranța alimentelor și produsele cosmetice (Rovana Plumb a fost șef la Gerovital).

Citește și: Ministrul „5 în 1” Rovana Plumb: specialistă în chimie și cosmetice, pusă să facă autostrăzi

Donații mai mari decât veniturile

Rovana Plumb a donat 800.000 de lei pentru PSD în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, potrivit situației „contribuțiilor competitorilor electorali declarate în campania electorală pentru alegerea membrilor” făcută publică de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Suma donată este de șase ori mai mare decât veniturile Rovanei Pulmb din 2018, care sunt de 140.000 de lei. Rovana Plumb nu are bani în conturi, potrivit declarației sale de avere. Mai mult, actualul europarlamentar încalcă legea neprecizând de unde a împrumutat cei 800.000 de lei pentru a dona la partid.


Citește și: Rovana Plumb a donat 800.000 de lei la PSD, deși câștigă, anual, de șase ori mai puțin
   

În 2017 a trăit din pensia soțului

Nici în 2017, Rovana Plumb nu își poate justifica veniturile. În declarația de avere depusă în ianuarie 2017 (aferentă anului 2016), Rovana Plumb menționeză că a avut venituri totale de 64.812 lei de la Parlamentul României.

Soțul ei este pensionar și are o pensie mică de  1.735 de lei pe lună. În mod logic, rezultă că familia Plumb a trăit, în anul 2016, exclusiv din pensia soțului – Dan Plumb.

Acesta a ridicat de la Casa de pensii suma de 20.820 de lei, adică 1.735 de lei pe lună. Rovana Plumb menționează în Declarația de avere că nu are bani în conturi.

Din venitul (pensia) lunară de 1.735 de lei, familia Rovanei Plumb a trebuit să achite rate la un credit de 800.000 de euro pe care l-a luat în 2007 și care este scadent în 2030. Cu venituri de 400 de euro, Rovana Plumb a achitat, în anul 2016, rate lunare de peste 4.000 de euro.

Citește și: Rovana Plumb a plătit, din pensia de 400 euro a soțului, rate de 4.000 euro

Deși actuala formă a taxei de poluare pentru autoturisme a fost introdusă în timpul mandatului său, nici măcar fostul ministru al Mediului Rovana Plumb nu a dorit să o plătească. Pentru a evita să achite timbrul de mediu, demnitara și-a înmatriculat, în anul 2014, mașina Audi Q7 în Bulgaria.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te