România ar putea deveni până în 2027 primul producător de gaze din Europa. Câtă energie vom produce

DE Alexandra Lupascu | 07.11.2023 - 17:12
România ar putea deveni până în 2027 primul producător de gaze din Europa. Câtă energie vom produce Foto: Profimedia Images (fotografie cu caracter ilustrativ)
România ar putea deveni până în 2027 primul producător de gaze din Europa. Câtă energie vom produce Foto: Profimedia Images (fotografie cu caracter ilustrativ)

România are cel puţin zece premiere europene în sectorul gazelor naturale şi este pe punctul de a deveni, din 2027, primul producător de gaze din Europa, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

SHARE

România are cel puţin zece premiere europene în sectorul gazelor naturale şi este pe punctul de a deveni, din 2027, primul producător de gaze din Europa, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

"România are, cred, cel puţin 10 premiere europene în sectorul gazelor naturale. Suntem a treia piaţă a gazelor din lume, asta este o istorie certă.

Suntem ţara care a avut prima staţie de comprimare de gaze, primul zăcământ de înmagazinare de gaze, prima staţie de reglare şi măsurare a gazelor, prima ţară care a exploatat gazele din Marea Neagră, proiectul companiei BSOG (Black Sea Oil & Gas - n.r.), conform Antena3.

România ar putea deveni până în 2027 primul producător de gaze din Europa. Câtă energie vom produce

Şi, desigur, suntem pe punctul de a deveni, din 2027, primul producător de gaze din Europa. Proiectul Neptun Deep este proiectul fanion al sectorului de gaze din România, dar nu numai din România, pentru că, atunci când vorbim de un potenţial de peste 100 de miliarde de normal metri cubi, vorbim despre un potenţial pentru Europa de a-şi asigura o securitate cum n-a mai avut până acum", a spus, marţi, Sebastian Burduja.

Ministrul a subliniat că Neptun Deep "este un proiect fabulos", care necesită un efort coerent din partea statului român pentru ca acesta să avanseze în calendarul asumat.

"Vorbim despre un proiect cu adevărat fabulos şi felicit iniţiatorii, cele două companii, OMV Petrom şi Romgaz.

Citește și: The redevențe in România din exploatările de petrol și gaze. Cât sunt acestea în alte țări

Ştiu că nu este uşor, ştiu că necesită un efort coerent din partea statului român pentru a avansa acest proiect în calendarul asumat şi mai ştiu că fiecare zi contează.

Deci, vă rog să contaţi şi dumneavoastră pe sprijinul Ministerului Energiei în a accelera toate procedurile necesare, tot ceea ce depinde de noi, dar şi de alte instituţii ale statului, pentru că atunci când vine vorba de 10 miliarde metri cubi producţia anuală adiţională pentru România înseamnă o mare, mare şansă de dezvoltare. 

Mi-aduc aminte că, atunci când aţi prezentat proiectul, ne-aţi spus că platforma va fi la o înălţime care echivalează cu de şase ori coloana fără sfârşit a lui Constantin Brâncuşi.

Citește și: Statutul na făcut economie. Deficitul buget a crescut la 3.55% la 9 luni, față de 2.98% în 2022

Şi mi-a rămas chestiunea asta în minte şi mi-am amintit de cuvintele marelui Constantin Brâncuşi care spunea: una este să vezi până departe, alta este să mergi până departe. 

Până acum am văzut până departe, am văzut potenţialul acestor mari investiţii pentru România şi pentru Europa.

Rămâne să şi mergem până acolo şi de multe ori e mult mai greu să ajungi decât să îţi propui şi să vezi", a afirmat ministrul Energiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te